În Timişoara a apărut un nou caz de infecţie cu Covid -19

Radiojurnal – Realizator: Un nou caz de coronavirus a fost confirmat în România, cel de al şaptelea. Potrivit Grupului de Comuncare Strategică este vorba despre o tânără din Timişoara, colegă de clasă cu adolescentul de 16 ani depistat pozitiv la data de 4 martie. Corespondentul RRA Alina Bujancă ne oferă mai multe informaţii:
Reporter: Tânăra a fost depistată în urma testelor realizate, ieri, asupra persoanelor cu care a intrat în contact adolescentul de 16 ani din Timişoara, infectat cu Covid-19. Aceasta a fost transportată cu izoleta la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş. Toate celelalte 25 de probe prelevate pentru analize de la elevii din clasa băiatului şi de la persoanele cu care a intrat în contract la unitatea în care a făcut practica sunt negative. Aceştia vor rămâne în izolare la domiciliu timp de 14 zile. Astăzi, Direcţia de Sănătate Publică va extinde ancheta epidemiologică asupra celor care au fost în contact cu tânăra de 16 ani, fiind luate măsurile de izolare şi prelevare de probe pentru analize. Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă a hotărât, ieri, sistarea pentru 14 zile a cursurilor la clasa a IX-a de la liceul la care învaţă cei doi elevi. În acelaşi timp, băiatul rămâne în spital întrucât ultimele teste arată încă prezenţa virusului. Acesta se simte bine şi este asimptomatic. În schimb, atât unchiul său de la care s-a infectat, cât şi femeia de 38 de ani cu care bărbatul a călătorit în avion s-au vindecat. Conform procedurii, dacă două teste succesive sunt negative pacienţii urmează să fie externaţi./lazard/avladucu

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 martie)