Calendarul evenimentelor, 7 martie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Uniunea Europeană

* Evenimentul „România şi Europa la feminin”, organizat de Ramona Strugariu, membră a Parlamentului European (Alianţa USR PLUS, Renew Europe) – ora 10:00, la Hotel Radisson Blu, sala Atlas I, Calea Victoriei nr. 63-81. Printre vorbitori se numără: Fabienne Keller – Membră a Parlamentului European, fostă senatoare a Franței (2004-2019) și fost primar al Strasbourg-ului (2001-2008); Irina von Wiese – Membră a Partidului Liberal Democrat din Marea Britanie, fostă membră a Parlamentului European, înainte de Brexit; Anca Paliu Dragu – Ministru al Finanțelor Publice în Guvernul Dacian Cioloș, fostă consilieră în cadrul Comisiei Europene; Oana Țoiu – Membră a Biroului Național PLUS, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, în Guvernul Dacian Cioloș; Fatma Yilmaz – Expertă în politici pentru egalitate de șanse, gen și minorităţi; Nansi Lungu – Fondator al Behavioral Insights Team; Florina Presadă și Silvia Dinică, senatoare USR

 

– Ministere

* Ministrul în exerciţiu al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, va participa, alături de Christina Verchere, CEO OMV Petrom, și reprezentanții ONG-urilor de mediu, la evenimentul de lansare a campaniei „România plantează pentru mâine” – ora 11:00, în Parcul Natural Văcăreşti, Str. Săvineşti. Campania OMV Petrom se desfăşoară în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și șase ONG-uri de mediu. OMV Petrom sprijină prin aceasta initiativă Asociaţia Parc Natural Văcăreşti pentru împădurirea unei părţi din suprafaţa parcului, care va fi şi prima pădure urbană din România. Vor fi plantaţi 500 de puieţi forestieri (frasin, măr sălbatic, cireş sălbatic, gorun şi tei) pe 0,3 ha, iar în toamnă vor fi plantaţi alţi 2.000 de puieţi forestieri, pe 1 ha

 

– Partide

* Craiova: Reuniunea Regională UNPR Oltenia, la care participă preşedintele formaţiunii, Gabriel Oprea – conferinţă de presă – ora 13:00, la Hotel Europeca, sala de conferinţe, Str. Pietăţii nr. 9-13

* Miercurea Ciuc: Primarul în funcţie al municipiului Miercurea Ciuc, Ráduly Róbert Kálmán, şi deputatul UDMR Korodi Attila vor participa la alegerile preliminare, care vor desemna candidatul UDMR la Primăria reşedinţei judeţului Harghita. Secţiile de votare se vor deschide la ora 9:00 şi îşi vor închide porţile la ora 19:00. Excepţie fac secţia de votare de la Băile Harghita, care va fi deschisă între orele 9:00 şi 11:00, şi secţia de votare de la Ciba, care va avea program de la ora 11:30 până la ora 13:00

* Sibiu: Conferinţă de presă susţinută de viceprim-ministrul interimar Raluca Turcan, prim-vicepreşedinte PNL – ora 12:00, Str. Gladiolelor nr. 15, bl. 2

 

– Social

* Cluj-Napoca: Violinistul Alexandru Tomescu și ansamblul „Flauto Dolce” susțin un concert caritabil intitulat „Lumina din întuneric” pentru înființarea Fundației „Doina Cornea” – ora 19:00, la Colegiul Academic al Universității Babeș Bolyai, sala Auditorium Maximum. Cu același prilej, sunt prezentate obiecte de artă și obiecte personale ale Doinei Cornea, care vor fi ulterior scoase la licitație

 

– Economic

* Cluj-Napoca:„Târgul Apicol”, eveniment unicat care include o expoziție cu vânzare și secțiune de comunicări științifice, care se adresează apicultorilor, specialiștilor în domeniu, cercetătorilor, precum și publicului larg – ora 8:00, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (7 – 8 mar.). Sesiunea de comunicări științifice are loc de la ora 12:00, în Aula Magna „Mihai Șerban”. Evenimentul este organizat în parteneriat cu compania „Viitor Sănătos”

 

– Mediu

* Râmnicu Vâlcea: A II-a ediţie „Plogging pentru România”, în cadrul căreia sportivi amatori şi voluntari interesaţi de un mediu curat vor curăţa de gunoaie pădurea Feţeni – ora 9:00, întâlnire la pensiunea Relax, Bd. Tudor Vladimirescu nr. 43

* Topolovățu Mare, jud. Timiș: Are loc acțiunea de împădurire „Rădăcini către viitor!”, organizată de Societatea de Geografie din România Filiala Timiș, în spiritul responsabilității față de natură și al nevoii de a face ceva ca să respirăm un aer mai curat – între orele 10:00-13:00. Întâlnirea are loc la ora 10:00, la terenul de fotbal al comunei, înainte de intrarea în Topolovățu Mare, pe stânga (sensul dinspre Timișoara). Parteneri: Universitatea de Vest din Timișoara, Primăria Topolovățu Mare, Liceul Silvic, Liceul Bela Bartok, Liceul Nikolaus Lenau, Ocolul Silvic Lunca Timișului, Institutul Francez din Timișoara

 

– Medicină, Sănătate

* Alianța Părinților, Asociația NeamUnit, Asociația Pro Decizii Informate și Asociația Pro Consumatori organizează un nou protest împotriva Legii Vaccinării Obligatorii – ora 14:00, în Parcul Izvor, vizavi de intrarea în Camera Deputaților, Str. Izvor nr. 2-4. Proteste se vor organiza și la Cluj Napoca, Buzău, Bacău, Brașov și în alte orașe ale țării

* „Olimpiada pentru viaţă”, o campanie de CSR – Corporate social responsibility, creată de Ramada Plaza Bucharest, un tribut adus femeilor diagnosticate cu cancer la sân – ora 11:00, la Vitality Club, din cadrul Ramada Plaza Bucharest Hotel

  

– Învăţământ, Cercetare

* Cluj-Napoca: Innovation Labs, cel mai mare concurs de startup-uri tehnologice şi program de mentorat pentru studenți și tineri profesioniști din România, organizează Hackathonul Innovation Labs 2020, ediția de la Cluj – ora 9:00, la Centrul Regional de Excelenţă pentru Industrii Creative, Str. Tiberiu Popoviciu nr. 2-4 (7 – 8 mar.)

* Iaşi: Innovation Labs organizează Hackathonul Innovation Labs 2020, ediția de la Iași. Hackathonul va avea loc pe 7 şi 8 martie, începând cu ora 9:00, la Facultatea de Automatică și Calculatoare. Participă: Răzvan Rughiniș, co-fondator Innovation Labs și Vladimir Oane, antreprenor și Președintele boardului Innovation Labs

* Oradea: Conferința SuperTeach Oradea – ora 9:30, la Filarmonica Oradea. Câteva dintre tematicile abordate sunt: „Mentalitatea Deschisă în Educație – ce înseamnă, cum poate fi aplicată”; „15 abilități ale viitorului – ce abilități trebuie să pregătim la copiii de astăzi”; „Folosește-ți puterea interioară – ce putem face pentru a avea o influență pozitivă asupra copiilor, părinților acestora, dar și la nivelul întregii comunități”, „Curriculum centrat pe competențe”;  „Învățarea continuă”; „Orientarea în carieră prin module de educație integrată”; „Comunicarea non violentă cu copiii”

* Sibiu: Hackathonul Innovation Labs 2020, ediţia Sibiu – ora 9:00, la Centrul de Învățare – Learn HUB by ULBS din cadrul Universităţii „Lucian Blaga”, Bd. Victoriei nr. 31 (7 – 8 mar.)

 

– Cultură

* În cadrul programului „Clasic e fantastic. Cum să înțelegem muzica (10!)”, are loc un concert dedicat profesorului și dirijorului Nicolae Racu – „Nicolae Racu – 75”, susţinut de Orchestra Colegiului Național de Artă „Dinu Lipatti”, dirijori: Nicolae şi Andrei Ștefan Racu – ora 10:00, la Ateneul Român

* Conferința „Ada Geo. Feminitatea văzută prin dalta unei sculptorițe”, susținută de Felicia Raetzky, muzeograf în cadrul Muzeului Municipiului București – ora 12:00, la Palatul Suțu, Bd. Ion C. Brătianu, nr. 2. Evenimentul se desfăşoară în cadrul seriei de conferințe „Arta pe înțelesul tuturor” dedicate istoriei artei, organizate în diferite unități muzeale din componența Muzeului Municipiului București (MMB)

* Eveniment dedicat lui Jean Lupu, cu ocazia aniversării a 80 de ani – „Jean Lupu 80” – la Ateneul Român. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical.  Programul zilei:

  • ora 17:00 – Lansarea cărţii „Borne pe cale” – Jean Lupu şi relansarea cărţilor: „Educarea auzului muzical dificil” şi „Gâze şi flori” – Jean Lupu
  • ora 18:30 – Concert aniversar „Jean Lupu 80 de ani de viaţă, 60 de ani de dirijat” susţinut de Corul Symbol, dirijori Jean Lupu şi Luminiţa Guţanu Stoian

* Muzeul Național al Literaturii Române organizează conferința susținută de dr. Mihaela Petrov, care va prezenta un segment din opera lui Victor Brauner văzut prin prisma relației cu poezia, folclorul, ezoterismul și „artele primare” – ora 17:00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8

* Opera Naţională Bucureşti prezintă spectacolul „Peer Gynt”, de Edvard Grieg şi „Carmina Burana”, de Carl Orff, coregrafia poartă semnătura lui Davide Bombana. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare, Corul Operei Naţionale Bucureşti a fost pregătit de către Daniel Jinga, iar Corul de copii de către Smaranda Morgovan – ora 18:30, la Opera Naţională Bucureşti. „Peer Gynt” de Edvard Grieg îl va aduce în faţa publicului pe actorul Ion Caramitru, în calitate de invitat al primei scene lirice a ţării. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Cântăreaţa portugheză, Mariza, susţine un nou concert pe scena Sălii Palatului din Bucureşti, începând cu ora 19:00

* Concert „strings&noise”, în cadrul proiectului „Quoting Beethoven”, realizat de Forumul Cultural Austriac, Goethe-Institut Bucureşti, Săptămâna Sunetului şi Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, cu ocazia celei de a 250-a aniversări a naşterii „Titanului de la Bonn” – ora 20:00, Switch Lab, Palatul Universul, Corpul A, et. 5, Str. Ion Brezoianu nr. 23

* Cluj-Napoca: Prima ediţie a „Muzicalis Festival”, eveniment destinat iubitorilor de folk și rock – ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenţilor (7 – 8 mar.). Pe scenă cântă artiști consacrați precum: Florin Chilian, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Emeric Imre & Jimi El Laco, Radu Pietreanu, Mircea Rusu, Magda Pușcaș & Rareș Suciu, Radu Gheorghe, Daniel Iancu, Dan Vana, Cătălin Condurache & Sandy Deac, Dinu Olărașu

* Constanţa: Avanpremiera spectacolului „Tartuffe sau impostorul”, o comedie din trecut despre coşmaruri moderne, după piesa lui J. B. P. Molière, în regia lui Horia Suru – ora 19:00, la Teatrul de Stat Constanţa

* Craiova: Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova lansează proiectul „Naveta Culturală”, pentru oraşele din regiunea Olteniei (Calafat, Drobeta-Turnu Severin, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Târgu Jiu), cu spectacolul „Radio” de Eric Bogosian, în regia lui Bobi Pricop. Pentru cei 49 de spectatori/călători, spectacolul începe odată cu urcarea în autocar din Bucureşti și se va termina seara târziu, la întoarcerea în București. Plecarea se face la prânz din fața Sălii Studio a TNB, ora 12:30, iar întoarcerea va fi după spectacol, în același loc (7 şi 28 martie, 4 şi 11 aprilie)

* Mogoşoaia: Deschiderea expoziţiei – instalație „Laseta”, semnată Raluca și Matei Arnăutu, curator Diana Dochia – ora 16:30, în Galeria Ghețărie a Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 7 – 31 martie

* Mogoşoaia: Vernisajul expoziţiei Elena Bobi Dumitrescu intitulată „Războiul Lui”– ora 17:00, la Galeria Cuhnia, Palatul Brâncovenesc. Curator: Simona Vilău. Expoziția „Războiul lui” este despre bărbați și eroism, despre luptă și înfrângere și reflectă o cercetare amănunțită a corpului uman și a materialelor din care se poate construi acesta (7 – 31 mar.)

* Suceava: De la ora 11:30, în Aula de la parterul corpului E (lângă Rectorat), va avea loc lansarea cărţii „Politicile SUA, Germaniei şi Rusiei în spaţiul românesc (1990-2018). Consideraţii geoeconomice, geoculturale şi geostrategice”, semnată de prof. univ. sucevean Florin Pintescu şi publicată la Editura Cetatea de Scaun, în anul 2019. Volumul va fi prezentat de prof. univ. dr. Ştefan Purici şi Conf. univ. dr. Marcela Slusarciuc. Prof. univ. dr. Florin Pintescu, cadru didactic la Facultatea de Istorie şi Geografie, este autorul a numeroase studii ştiinţifice din domeniile istorie, ştiinţe politice şi geografice

* Târgu-Jiu: Trupa Compact susţine un concert în cadrul turneului național – „Trupa din vis” – ora 19:30, la Cinema „Sergiu Nicolaescu”

 

– Sport

* Deschiderea „Festivalul Șahului Bucureștean”, ediţia a-IV-a – ora 9:30, la ICHB Colentina, Şos. Colentina nr 64B, sector 2. Duminică, 8 martie au loc rundele IV, V şi VI – ora 9:30, iar festivitatea de premiere – în 15 minute de la terminarea ultimei runde (pentru fiecare turneu în parte) (7 – 8 mar.)

* Conferinţă de presă organizată de clubul de fotbal FCSB – ora 11:00, în cadrul Bazei Sportive FCSB, Şos. Berceni nr. 106

* Se dispută două meciuri în etapa a doua a fazei play-out a Ligii I de fotbal:

  • Clinceni, jud. Ilfov: Academica Clinceni – FC Viitorul Constanţa – ora 14:30, la Academica Arena
  • Iaşi: CSM Politehnica Iaşi – FC Dinamo Bucureşti – ora 21:00, pe Stadion „Emil Alexandrescu”

* CSM Bucureşti întâlneşte echipa norvegiană Vipers Kristiansand, în Grupa principală 1 a Ligii Campionilor la handbal feminin – ora 19:00, la Sala Polivalentă „Ioan Kunst-Ghermănescu”

* Se joacă două meciuri din etapa a 19-a a Ligii Naţionale de handbal feminin:

  • Slatina: CSM Slatina – CSU Cluj-Napoca – ora 11:00, la Sala LPS –
  • Slobozia: AHCM Slobozia – CS Rapid Bucureşti – ora 15:30, la Sala Sporturilor „Andreea Nica”

* Au loc partide în Liga Naţională de baschet masculin:

  • Focşani: CSM 2007 Focşani – CSO Voluntari – ora 17:00, la Sala Polivalentă
  • Constanţa: ABC Athletic Constanţa – CS Municipal Târgu Jiu – ora 17:00, la Sala Sporturilor
  • Sfântu Gheorghe: CSM VSKC Miercurea Ciuc – CSM Sighetu Marmaţiei – ora 17:00, la Sepsi Arena
  • Cluj-Napoca: U -Banca Transilvania Cluj-Napoca – CSM CSU Oradea – ora 17:45, la Sala Polivalentă
  • Mediaş: CS Municipal Mediaş – CS Municipal Galaţi – ora 18:00, la Sala Sporturilor
  • Piteşti: BCMU FC Argeş Piteşti – SCMU Craiova – ora 18:30, la Sala Trivale

* Au loc meciuri în faza a doua a Diviziei A1 la volei masculin – etapa 1:

  • Galaţi: CS Arcada Galaţi – SCM Gloria Buzău – ora 17:00, în grupele 1-6
  • CS Dinamo Bucureşti – ACS Volei Municipal Zalău – ora 17:00, în grupele 1-6
  • Craiova: SCM „U” Craiova – CS Unirea Dej – ora 18:00, în grupele 1-6
  • Cluj-Napoca: CS „U” Cluj – CSU UV Timişoara – ora 17:00, în grupele 7-10
  • Câmpia Turzii: CSM Câmpia Turzii – CS Ştiinţa Explorări Baia Mare – ora 17:00, în grupele 7-10

* Se dispută meciuri în prima etapă a fazei a doua a Diviziei A1 la volei feminin – Grupa 1-6:

  • CS Dinamo Bucureşti – CSM Lugoj – ora 13:30
  • Târgovişte: CSM Târgovişte – CS Ştiinţa Bacău – ora 17:00
  • Alba Iulia: CSM Volei Alba-Blaj – CSU Belor Galaţi – ora 18:00

* Belek/Turcia: Are loc un meci amical de fotbal feminin România – Belarus – ora 14:00

* Györ, Ungaria: SCM Râmnicu Vâlcea joacă în deplasare cu echipa maghiară Gyori Audi ETO KC, în Grupa principală 2 a Ligii Campionilor la handbal feminin – ora 17:00, Audi Arena Györ

* Krasnodar, Rusia: Selecţionata României întâlneşte echipa Rusiei în Rugby Europe Championship 2020, în cea de-a IV-a etapă a Rugby Europe Championship 2020 – ora 13:00

 

– S-a întâmplat într-o zi de 7 martie

* Se împlinesc 625 de ani (1395) de când era încheiat, în condiţii de deplină egalitate, Tratatul antiotoman de la Braşov dintre Mircea cel Bătrân şi Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei. Tratatul a reprezentat prima alianţă militară românească antiotomană. Cu acest prilej, domnul Ţării Româneşti a fost recunoscut cu titlurile de duce de Făgăraş, şi ban de Severin

* Cu 579 de ani în urmă (1441) Iancu de Hunedoara (1407-1456) devenea voievod al Transilvaniei, în paralel cu funcţiile de comite al Timişoarei şi ban al Severinului. În această triplă calitate şi apoi ca guvernator (regent) al Ungariei (din 1446) a dus o îndelungată luptă împotriva expansiunii otomane, obţinând victorii de prestigiu

* Acum 144 de ani (1876) Oficiul de Patente al SUA, de la New York, breveta invenţia telefonului. La 14 februarie 1876 americanii Alexander Graham Bell (1847-1922) şi Elisha Gray (1835-1901) au depus la acest Oficiu cererea de brevet pentru invenţia telefonului, primul, la ora locală 12:00, iar al doilea la ora 14:00. Pe această diferenţă de două ore s-au bazat cei care i-au atribuit lui Bell invenţia în procesul care i-a opus multă vreme pe cei doi inventatori. Prima convorbire telefonică a avut loc la 10.III.1876, când inventatorul Alexander Graham Bell îi cerea asistentului său, care se afla în altă cameră: “Domnule Watson, veniţi aici! Am nevoie de dumneavoastră”

* Cu 11 ani în urmă (2009) NASA a lansat, de la baza Cape Canaveral (Florida), sonda (misiunea) spaţială Kepler (numită după astronomul german Johannes Kepler), cu scopul de a descoperi noi exoplanete asemănătoare Pământului care orbitează alte stele, cu ajutorul unui telescop şi al unui fotometru speciale. Până în anul 2014 sonda descoperise 961 de planete extrasolare, confirmate în peste 75 de sisteme stelare și 3.601 de planete neconfirmate. Cele mai multe planetele găsite în timpul altor misiuni au fost planete gigantice, de dimensiunea planetei Jupiter sau mai mari, însă sonda Kepler a fost programată să găsească planete de dimensiunea Terrei

* Se împlineşte 1 an (2019) de când primul laser de mare putere din România și cel mai puternic laser din Europa a reușit o premieră mondială: atingerea a 2×10.88 PW, reprezentând a zecea parte din întreaga putere a Soarelui pe Pământ concentrată într-o rază de lumină, adică cea mai mare putere atinsă de omenire. Laserul se află la Centrul Integrat de Tehnologii Avansate cu Laseri (CETAL), inaugurat la 21.X.2014, la sediul Institutului Naţional de Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei din Măgurele

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Sfinţit Mucenic Efrem, episcopul Tomisului (Calendarul Creştin-Ortodox 2020)

 

– Sfinţii Perpetua şi Felicitas, martiri (Calendarul Romano-Catolic 2020)

 

– 1845: A murit Constantin Faca, poet şi dramaturg, un fervent susţinător al teatrului românesc (n. ~1800) – 175 de ani

 

– 1847, 7/19: S-a născut Constantin Dimitrescu, violoncelist, compozitor şi profesor (m. 1928)

 

– 1864: S-a născut Adolf Schullerus, istoric, etnolog, filolog, profesor şi preot sas din Transilvania; autor al primei tipologii a poveştilor româneşti în sistemul preconizat de folcloristul finlandez Antti Aarne (metoda istorico-geografică); lucrări etnografice şi folclorice privind cultura populară a saşilor, folclorul românesc şi maghiar; cercetări referitoare la începuturile saşilor din această provincie (bazate pe documente istorice şi elemente de lingvistică); a publicat un dicţionar al graiurilor săseşti din Transilvania; deputat în primul parlament al României reîntregite (m. 1928)

 

– 1893: S-a născut Nicolae Oancea, compozitor şi dirijor de muzică corală (m. 1974)

 

– 1905, 7/20: S-a născut traducătoarea Frida Papadache; remarcată pentru versiunile româneşti ale unor scriitori americani clasici şi moderni (Twain, Dreiser, Steinbeck) şi, mai ales, pentru primele traduceri româneşti din Joyce (m. 1989) – 115 ani

 

– 1939: A murit chimistul Gheorghe Gh. Longinescu; contribuţii în domeniul chimiei analitice şi fizice; împreună cu matematicianul Gheorghe Ţiţeica a întemeiat revista „Natura”; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (n. 1869)

 

– 1940: S-a născut arhidiaconul Jean Lupu, dirijor de cor, compozitor şi profesor; iniţiatorul, dirijorul (până în 2015) și directorul Corului de copii şi tineret „Symbol” al Patriarhiei Române; Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a acordat la data de 22 ianuarie 2020 Părintelui Arhidiacon Jean Lupu Ordinul „Crucea Patriarhală” pentru clerici, ediţie nouă – 80 de ani

 

– 1940: S-a născut Dan Jitianu, arhitect şi scenograf (m. 1994) – 80 de ani

 

– 1941: S-a născut publicistul Radu Pascal, membru fondator al revistei de politică externă „Lumea” (1963) (m. 1996)

 

– 1944: S-a născut fizicianul și profesorul Dorel Bucurescu; cercetări în domeniul fizicii nucleare; membru corespondent al Academiei Române din 2016

 

– 1965: S-a născut Dan Teodorescu, compozitor, textier şi cântăreţ de muzică uşoară; membru fondator al formaţiei „Taxi” – 55 de ani

 

– 1977: A murit Virgil Gheorghiu, pianist, compozitor, critic muzical, poet, prozator şi traducător (n. 1905). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1903, iar ca dată a morţii 9.III.1977

 

– 1983: A murit compozitorul, dirijorul şi profesorul Nicolae Brânzeu (n. 1907)

 

– 2002: A murit Alexandru Balaci, istoric şi critic literar, poet, traducător şi profesor; italienist de prestigiu (monografii dedicate scriitorilor italieni clasici, cercetări comparatiste); membru titular al Academiei Române din 1994 (n. 1916)

 

– 2004: A murit medicul Nicolae Cajal, specialist în inframicrobiologie; contribuţii în diagnosticul de laborator al virozelor, genetica virusurilor şi profilaxia unor viroze (vaccinul antirujiolos); preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România din iunie 1994 (până la sfârşitul vieţii); membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1919)

 

– 2004: A murit Eugeniu Gh. Proca, medic chirurg urolog; timp de peste 40 de ani şi-a concentrat atenţia asupra problemelor insuficienţei renale; a organizat primul Centru de hemodializă şi a efectuat primele transplanturi renale din România (1980); membru de onoare al Academiei Române din 1992 (n. 1927)

 

– 2006: A murit Ghizela Suliţeanu, folclorist şi etnolog (n. 1920)

 

– 2009: A murit sociologul Andrei Roth; s-a preocupat de sociologia ştiinţei şi culturii, societatea în tranziţie, condiţia minorităţilor, naţionalism şi democraţie (n. 1927)

 

– 2010: A murit medicul Ioan Drăgan, considerat „părintele” medicinei sportive din România; fost director al Centrului Naţional de Medicină Sportivă (1966-1986); el este cel care a pus bazele Agenţiei Naţionale Anti-Doping (n. 1930) – 10 ani

 

– 2014: A murit compozitorul, teologul, dirijorul, bizantinologul şi profesorul Dragoş Alexandrescu; a fost redactor-şef la Biblioteca muzicală a Radiodifuziunii Române (n. 1924)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Miami, SUA: Vizita preşedintelui brazilian, Jair Bolsonaro (7 – 10 mar.)

 

– Madrid, Spania: Adunarea generală a partidului de extremă dreapta Vox, a treia forţă politică a ţării

 

– Juba, Sudanul de Sud: Termen limită de formare a unui guvern de uniune naţională între Salva Kiir şi Riek Machar

 

– Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite: Forumul Femeilor din Orientul Mijlociu (7 – 8 mar.)

 

– Taipei: Alegerea noului şef al partidului de opoziţie pro-chinez, Kuomintang

 

– Yaoundé, Camerun: Conferinţă de presă a ministrului sănătăţii pe tema primului de coronavirus înregistrat în ţară

 

– Kuala Lumpur, Malaysia: Reuniune de urgenţă a Confederaţiei asiatice de fotbal pe tema noului coronavirus (7 – 8 mar.)

 

– Novoiavorivsk, Ucraina: Şeful diplomaţiei canadiene, François-Philippe Champagne, va asista la un meci de hochei amical între un club ucrainean şi militari canadieni

 

– Norvegia: Are loc coborârea masculină de la Kvitfjell, din Cupa Mondială la schi alpin

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Datelor Deschise” („Open Data Day”) – reprezintă o ocazie de a demonstra beneficiile datelor deschise și de a încuraja reutilizarea acestora în administrație, societate civilă și jurnalism

 

– 1274: A murit Thomas d’Aquino, teolog şi filosof italian; cel mai de seamă reprezentant al scolasticii catolice; canonizat de Biserica Romano-Catolică la 18.VII.1323 (n. ~1224/1225)

 

– 1765: S-a născut fizicianul francez Joseph-Nicéphore Niépce, inventatorul fotografiei; este primul care a reuşit să realizeze imagini permanente, printr-un proces numit de el heliografie (a imprimat imagini pe suporturi metalice, folosind emulsii); prima fotografie păstrată datează din 1827; în anul 1829 s-a asociat cu Daguerre, realizând primele dagherotipii (Niépce a rămas, însă, mult timp în uitare, umbrit de gloria asociatului său, căruia i s-a atribuit în totalitate această descoperire) (m. 1833) – 255 de ani

 

– 1785: S-a născut poetul şi nuvelistul italian Alessandro Manzoni (m. 1873) – 235 de ani

 

– 1799: S-a născut František Čelakovský, poet, filolog şi folclorist ceh, luptător pentru renaşterea naţională (m. 1852)

 

– 1809: A murit Jean-Pierre Blanchard, aeronaut francez, inventatorul paraşutei; în compania medicului american John Jeffries a realizat prima traversare cu balonul a Canalului Mânecii, la 7.I.1785 (n. 1753)

 

– 1850: S-a născut Thomas G. Masaryk, filosof, sociolog şi om politic ceh; primul preşedinte al Republicii Cehoslovace, proclamat la 14.XI.1918; reales în 1927 şi 1934; în 1935 s-a retras în favoarea lui Edvard Beneš; membru de onoare străin al Academiei Române (1934) (m. 1937) – 170 de ani

 

– 1857: S-a născut Julius Wagner von Jauregg, neurolog şi psihiatru austriac; pentru descoperirea metodei de terapie a paraliziei progresive prin inocularea malariei i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1927 (m. 1940)

 

– 1872: S-a născut pictorul olandez Piet Mondrian; unul dintre întemeietorii şi teoreticienii neoplasticismului (m. 1944)

 

– 1875: S-a născut compozitorul francez Maurice Ravel; celebru mai ales datorită muzicii de balet pentru orchestră în Do major „Boléro” (1928), una din ultimele piese compuse (m. 1937) – 145 de ani

 

– 1891: A murit Franz Miklosich, lingvist şi filolog sloven; unul dintre întemeietorii şcolii comparativ-istorice a gramaticii şi a lexicului slav; contribuţii privind raporturile dintre limba română şi limbile slave („Elemente slave în limba română”) şi dialectele limbii române în general („Cercetări româneşti: Monumente de limbă istro- şi macedo-române”); membru de onoare străin al Academiei Române din 1880 (n. 1813)

 

– 1908: S-a născut actriţa italiană de film Anna Magnani (m. 1973)

 

– 1909: S-a născut Léo Malet, scriitor francez (m. 1996)

 

– 1911: A murit scriitorul italian Antonio Fogazzaro (n. 1842)

 

– 1918: S-a născut romancierul şi poetul francez Camille Bourniquel, directorul revistei „Esprit” vreme de aproape 20 de ani (m. 2013)

 

– 1924: S-a născut Kōbō Abe, scriitor, fotograf şi inventator japonez (m. 1993)

 

– 1926: S-a născut Luciano Vincenzoni, scenarist italian (m. 2013)

 

– 1931: S-a născut soprana franceză Mady Mesplé

 

– 1931: A murit pictorul olandez Theo van Doesburg (pseudonimul lui Christian Emil Marie Küpper) (n. 1883)

 

– 1932: A murit Aristide Briand, om politic şi diplomat francez; prim-ministru şi ministru de externe în repetate rânduri; unul dintre iniţiatorii Conferinţei de la Locarno (1925), ai Pactului Kellog-Briand (1928) şi ai proiectului creării blocului Pan-Europa, sub hegemonia Franţei; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1926, împreună cu germanul Gustav Stresemann (n. 1862)

 

– 1938: S-a născut David Baltimore, biolog şi profesor american; contribuţii esenţiale la imunologie, virusologie, biotehnologie; cercetări în domeniul cancerului; Premiul Nobel pentru medicină şi fiziologie pe 1975, împreună cu Renato Dulbecco şi Howard Martin Temin, pentru descoperirea unei enzime cu rol esenţial în reproducerea retrovirusurilor precum HIV

 

– 1938: S-a născut Albert Fert, fizician şi profesor francez; Premiul Nobel pentru fizică pe 2007, împreună cu fizicianul german Peter Grünberg, pentru descoperirea simultană, în 1988, a efectului mecanic de magnetorezistenţă gigantică, care „a revoluţionat tehnicile ce permit citirea informaţiei stocate pe un hard disk”

 

– 1944: S-a născut geneticianul și profesorul american Michael Rosbash; Premiul Nobel pentru medicină pe 2017, împreună cu cercetătorii Jeffrey C. Hall și Michael W. Young, pentru cercetări privind mecanismul și genetica ceasului biologic

 

– 1963: S-a născut coreeanul Kim Ung-Yong, menţionat în Guinness World Records ca având „cel mai mare IQ” (210)

 

– 1979: A murit pianista braziliană Guiomar Novaes (n. 1896)

 

– 1982: A murit regizorul german Konrad Wolf (n. 1925)

 

– 1983: A murit Igor Markevici, dirijor şi compozitor elveţian de origine rusă (n. 1912)

 

– 1984: A murit Paul Rotha, regizor, scenarist şi producător englez de film documentar (n. 1907)

 

– 1995: A murit Paul-Emile Victor, explorator şi etnolog francez; a participat la peste 60 de expediţii în Arctica şi Antarctica (n. 1907) – 25 de ani

 

– 1998: A murit mezzosoprana austriacă Léonie (Leopoldine) Rysanek (n. 1926)

 

– 1999: A murit Stanley Kubrick, regizor, scenarist şi producător american de film (n. 1928)

 

– 2010: A murit scriitorul şi filosoful sârb Mihajlo Mihajlov, stabilit în SUA; la Belgrad a fost arestat de mai multe ori pentru convingerile sale politice (n. 1934) – 10 ani

 

– 2013: A murit britanicul Kenny Ball (numele real: Kenneth Daniel Ball), trompetist, vocalist şi şef de orchestră de jazz (Kenny Ball & His Jazzmen) (n. 1930)

 

– 2013: A murit Damiano Damiani, regizor, scenarist, actor şi scriitor italian (n. 1922)