Guvernul indian ridică interdicţia impusă unor canale de ştiri din statul Kerala

Două canale indiene regionale de ştiri şi-au reluat transmisia, la o zi după ce guvernul central le-a interzis activitatea, acuzându-le că ar fi fost părtinitoare în acoperirea subiectului recentelor violenţe din Delhi. Cel puţin 53 de persoane au fost ucise când mulţimi de oameni au atacat instituţii musulmane, în luna februarie. Ministerul informaţiei şi transmisiunilor a impus iniţial o interdicţie de două zile asupra posturilor Asia Net şi Media 1, ambele cu sediul în statul sudic Kerala. Măsura a atras o reacţie furioasă din partea opoziţiei şi a activiştilor pentru presă, care au acuzat guvernul de încercarea de a înăbuşi presa. Guvernul a părut atins de critici. După ce a ridicat interdicţia, ministrul a afirmat că libertatea presei este esenţială pentru democraţie, dar că presa are datoria să fie responsabilă. Jurnaliştii indieni au afirmat că cei care critică partidul naţionalist BJP, aflat la guvernare, sunt ţinta intimidării şi a abuzurilor online./aionita/denisse

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 7 martie)