Ziua Internaţională a Femeii a fost sărbătorită pentru prima dată în 1911, iar data acestei zile a fost stabilită în 1913 pentru 8 martie, iar Adunarea Generală a ONU a declarat-o sărbătoare oficială în 1977.
Ca urmare a luptelor mişcărilor politice, feministe şi sindicale, la începutul secolului trecut s-a stabilit ca o zi din an să fie, simbolic, a femeilor. În cele mai multe ţări în această perioadă au început să se intensifice revendicările femeilor pentru extinderea drepturile lor sociale şi economice, pentru obţinerea dreptului la vot şi pentru lichidarea discriminărilor salariale şi la locul de muncă. Prima Zi Naţională a Femeii a fost organizată în Statele Unite, în ultima duminică din luna februarie1909, apoi la cel de-al II-lea Congres Internaţional al Femeilor Socialiste, care a avut loc la Copenhaga, în 1910, Clara Zetkin a propus ca ziua femeilor să fie organizată în fiecare an în întreaga lume.
Ziua Internaţională a Femeii a fost sărbătorită pentru prima dată pe 19 martie 1911 în Austria, Danemarca, Germania şi Elveţia, la proteste – la care au participat şi mulţi bărbaţi – fiind solicitate acordarea dreptului la vot şi pentru femei. (În Rusia, femeile puteau să voteze din 1917, în Germania din 1919, iar femeile din Franţa şi Italia aveau dreptul la vot abia după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, în timp ce femeile din Belgia au obţinut acest drept abia din 1958, în Elveţia din 1971, în Portugalia din 1976 şi în Liechtenstein din 1984).
Data pentru marcarea zilei femeii a fost stabilită în 1913 pentru 8 martie, cu scopul de a comemora greva lucrătorilor de textile din New York, care a avut loc în 1857, iar potrivit altor surse, a incendiului care s-a produs în 1908, în această zi, la o fabrică din New York, în urma căreia au murit 129 de femei-muncitoare. În Ungaria, Ziua Femeii a fost sărbătorită pentru prima oară în 1914.
Din 1989, organizaţiile de femei atrag atenţia în această zi, pe 8 martie, în cadrul unor demonstraţii, asupra rolului major al femeilor în societate şi asupra vulnerabilităţii lor, şi, de fapt, asupra faptului că egalitatea în drepturi în continuare nu însemană egalitate de şanse.
În multe ţări, mii de femei protestează în această zi pentru drepturile lor sociale şi împotriva discriminări defavorabile.
În Statele Unite a fost adoptată în 1963 o lege privind salariul egal, dar bărbaţii câştigă şi azi mult mai bine. În privinţa salarizării, şi în Uniunea Europeană există o diferenţă între femei şi bărbaţi, deşi o directivă adoptată în 1975 a interzis existenţa acestei diferenţe. Comisia Europeană a lansat o campanie în 2009 pentru eliminarea diferenţei de remunerare între femei şi bărbaţi, iar în noiembrie 2017 a înaintat un plan de acţiune pentru lichidarea decalajului salarial de aproximativ 16% între femei şi bărbaţi. Femeile din Ungaria cu o pregătire similare cu cea a bărbaţilor şi care lucrează în acelaşi loc de muncă primesc un salariu mai mic în comparaţie cu salariul bărbaţilor.
În această zi, în multe locuri din lume, organizaţiile societăţii civile protestează şi faţă de violenţele împotriva femeilor, deoarece consideră că victimele violenţei în familie, ale hărţuirii sexuale la locul de muncă şi ale prostituţiei nu sunt apărate corespunzător de lege, deoarece autorii acestor fapte rămân în mare parte nepedepsiţi. Potrivit unui studiu, 33% dintre femeile din Uniunea Europeană au fost victime ale violenţei fizice sau sexuale de la vârsta de cincisprezece ani. Organizaţia internaţională pentru apărarea drepturilor Amnesty International solicită înfiinţarea unei agenţii unite şi puternice a ONU, care să asigure femeilor din întreaga lume exercitarea drepturilor chiar şi în viaţa de zi cu zi./rganciu/denisse

INFOSTART (Ungaria), 8 martie