ROXEN prezintă o nouă variantă a piesei „Alcohol You”

Pe 1 martie, publicul și juriul au ales piesa pe care Roxen o va cânta în luna mai la Rotterdam, Alcohol You. Pentru a reprezenta cât mai bine România la Eurovision 2020, nu doar Roxen se pregătește intens, ci și piesei Alcohol You i-au fost aduse îmbunătățiri, care sunt deja apreciate pe canalul de YouTube Eurovision de fanii din întreaga lume. Noua variantă a piesei sună impresionant, are o încărcătură emoțională puternică și pune în evidență forța din vocea artistei.
Varianta piesei pe care Roxen o va cânta în luna mai la Rotterdam poate fi ascultată aici:

Roxen se regăsește complet în piesa „Alcohol You”. Mai important decât micile probleme și dramele trecătoare, decât neînțelegerile de cuplu sau cu prietenii și familia, decât problemele de la școală sau serviciu este echilibrul, găsirea liniștii interioare și conectarea cu tine. Acela este momentul în care ești cu adevărat fericit, când așteptările tale au legătură directă cu realitatea, când nu mai ceri de la alții ceea ce tu nu îți oferi, când renunți să mai fii gelos, pentru că începi să înveți să ai încredere în oameni. Acela este momentul în care reușești să fii în competiție doar cu tine, ca să-ți poți atinge țelurile în raport cu persoana ta și nu cu așteptările celorlalți.