Calendarul evenimentelor, 14 martie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Parlament

* ora 9:00 – activitate în comisiile parlamentare – şedinţe comune ale comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru audierea, prin videoconferinţă, a candidaţilor propuşi pentru funcţia de membru al Guvernului – la Sala de ședințe a Comisiei juridice, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților „Mihai Viteazu”, nivel P1

* ora 11:00 – şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului – votul asupra cererii lui Ludovic Orban, candidatul desemnat pentru funcția de prim-ministru, de acordare a încrederii Parlamentului asupra Programului şi a întregii Liste a Guvernului. Votul se va desfăşura în sala Biroului permanent al Camerei Deputaţilor

 

– Social

* Un şir de 2.200 de scaune va lega Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii „Maria Sklodowska Curie” şi viitorul Centru de recuperare Blondie, în cadrul evenimentului caritabil „Drumul spre casă” – ora 14:00. În contextul măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului, în locul celor aproape 2.000 de voluntari care şi-au rezervat câte un loc, pe scaune urmează să fie aşezată câte o jucărie din pluş, timp de o oră

 

– Cultură

* Vernisajul expoziției aniversare Iurie Darie – „LUMEA MEA”, eveniment ce marchează 91 de ani de la nașterea actorului – ora 17:30, la Teatrul de Comedie, în foaierul Sălii Radu Beligan (14 mar. – 14 apr.). În premieră națională, o serie de 50 de desene aparţinând regretatului actor, ce fac parte din colecția privată a Ancăi Pandrea, sunt prezentate în fața publicului în cadrul unei expoziții personale

 

– Sport

* Botoşani: Meciul dintre echipele României şi Belgiei, ultimul din sezonul 2020 al Rugby Europe Championship – ora 15:00, pe Stadionul Municipal (fără spectatori)

* Ivano-Frankovsk, Ucraina: România va fi reprezentată de 12 atleţi la Campionatele Balcanice de marş

* Londra: Pugilişti români participă la turneul preolimpic de box (14 – 24 mar.)

 

– S-a întâmplat într-o zi de 14 martie

* Acum 183 de ani (1837) apărea, la Iaşi, cu întreruperi, până în septembrie 1838, „Alăuta românească” (supliment al ziarului „Albina românească”), sub redacţia lui Gheorghe Asachi, apoi a lui Mihail Kogălniceanu, prima revistă literară din Moldova (14/26)

Aniversări – Comemorări

 

– 1854: S-a născut Alexandru Macedonski, poet, prozator şi dramaturg; supranumit „poetul rondelurilor”, este primul reprezentant al simbolismului în literatura română; membru post-mortem al Academiei Române din 2006 (m. 1920)

 

– 1857: A murit poetul Alexandru Sihleanu; volumul „Armonii intime”, apărut cu două luni înaintea morţii sale premature, dezvăluie o poezie romantică de factură byroniană, cu vocaţia cosmicului şi a fantasticului, anticipând motive eminesciene (n. 1834)