Situaţia creată în urma pandemiei de coronavirus din Italia nu s-a înbunătățit

Numărul celor infectaţi este peste 41.000 de persoane, iar 3405 dintre ei au decedat.

Joi s-a înregistrat o ușoară scădere a numărului deceselor (miercuri 475, ieri „doar” 427 de oameni au murit din cauza infecţiei cu coronavirus). În schimb, a crescut într-un ritm alarmant numărul infecţiilor confirmate. Într-o singură zi 5322 de persoane au fost diagnosticate ca fiind purtătoare de coronavirus (este adevărat în schimb că datele de azi conţin şi cazurile constatate ieri în regiunea Campania, care miercuri nu erau încă contabilizate). Numărul infecţiilor a depăşit cifra de 41.000 şi astfel Italia a depăşit China în această statistică tristă. Este de menţionat că deşi în China numărul infecţiilor a fost de două ori mai mare decât în Italia, acolo numărul deceselor a fost cu 200 mai mic. În Italia procentul de mortalitate este de 8,3%, în timp ce media mondială este de 4,1%.

Între timp miercuri spre joi noaptea vehicule militare au transportat din Bergamo cadavrele celor decedaţi, deoarece crematoriul local nu mai are capacitate pentru arderea atâtor trupuri neînsufleţite – transmitea Sky News. Oraşul Bergamo din nordul Italiei este considerat focarul coronavirusului în peninsulă. Este vorba despre unul din cele mai bogate oraşe, unde până acum 93 de persoane au murit din cauza infecţiei şi pandemia încă nu s-a terminat, numărul noilor infectaţi creşte în fiecare zi.

Primarul oraşului Bergamo, Giorgio Gori a declarat că numărul real al deceselor poate fi mult mai mare, decât arată statisticile oficiale, pentru că multe persoane cu COVID – 19 au decedat înainte să fie testate. Crematoriul oraşului poate să ardă într-o zi la capacitate maximă 25 de cadavre. Este clar, că nu poate să facă faţă solicitărilor din această perioadă, a declarat pentru Sky News un purtător de cuvânt al autorităţii locale. Armata a transportat cadavrele în Modena, Acqui Terme, Domodossola, Parma şi Piacenza.

Europa a devenit epicentrul pandemiei, unde aproape în fiecare ţară creşte numărul celor contaminaţi. Situaţia este gravă şi în Spania, unde numărul persoanelor infectate se apropie de 18.000. Sunt multe îmbolnăviri până şi în Insulele Feroe. Acolo 72 de persoane sunt infectate, dar dacă ne gândim că în regiunea autonomă, care aparţine de Danemarca numărul total al populaţiei este de numai 49.000, atunci proporţia este mare (ca şi cum în România ar fi 30.000 de persoane infectate).

Însă autorităţile nu reacţionează la fel în toate ţările la această pandemie. Preşedintele autoritar al Belarusului, Aleksandr Lukaşenka a miercuri încă a considerat că cel mai bun remediu pentru pandemia de coronavirus este viaţa la ţară, conducerea tractorului şi lucrările agricole, joi deja a fost de părere că pandemia este doar „o psihoză”.

În opinia lui Lukaşenka, lumea suferă mai mult de panică decât de coronavirus. „Nu pot califica acest oronavirus decât ca pe o psihoză, şi nimic nu mă poate determina să-mi schimb această părere. Convingerea mea este că aceasta (pandemia n. r.) este o nouă psihoză de pe urma căreia unii vor profita, iar alţii vor suferi. Panica poate să ne facă mai mult rău decât virusul” – spunea Lukaşenca. Preşedintele care este la putere de 25 de ani în Belarus a declarat că şcolile nu vor fi închise. A adăugat că nici metoda carantinei nu este bună, până acum toate persoanele din carantină au fost găsite sănătoase. După datele oficiale, în Belarus sunt 37 de persoane infectate de coronavirus.

Székely Ervin, Rador