Primul avion cu români din Italia a sosit la Constanţa

Realizator: Unul dintre cele două avioane cu români aduşi din Torino, Italia, a sosit la Constanţa. Autorităţile estimează că vor fi aduse aproape 1.500 de persoane care vor fi carantinate imediat în centrele deja pregătite. Oamenii vor fi testaţi şi vor fi apoi transportaţi la centre. De altfel, dispozitive mari ale Jandarmeriei au fost mobilizate în apropierea centrelor pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice. Autorităţile constănţene au luat hotărârea ca toţi românii care vin astăzi să stea în carantină 14 zile pentru a pune în pericol familiile şi persoanele cu care acestea ar putea intra în contact la domiciliu.
George Sergiu Niculescu – prefectul judeţului Constanţa: Am organizat montarea de corturi în parcarea aeroportului. Ne-am asigurat că timpii petrecuţi în interiorul aeroportului vor fi cât mai scurţi. Am asigurat efective din partea grupării mobile de jandarmi care vor asigura menţinerea ordinii publice la aeroport pe toată perioada desfăşurării acestui eveniment. Convoaiele vor fi însoţite de către echipaje de poliţie, iar în centrele de carantinare din judeţul Constanţa, după cum bine ştiţi, paza este asigurată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmerie. Facem lucrurile cu toată responsabilitatea şi le facem cât se poate de bine, cu toate resursele de care dispunem./lazard/ilapadat

(REALITATEA TV PLUS – 21 martie)