Calendarul evenimentelor, 23 martie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Guvern
* Premierul Ludovic Orban efectuează în această dimineaţă al doilea test privind noul coronavirus, iar, în cazul în care rezultatul va fi negativ, prim-ministrul va încheia perioada de izolare de 14 zile

– Ministere
* Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu participă la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Externe, pe tema pandemiei COVID-19 – (prin sistem video-conferință)
urescu participă la reuniunea informală a miniştrilor de Externe din UE privind pandemia COVID-19
* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 700 milioane lei

– Administraţie
* Şedinţa extraordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti privind planul de acţiune pentru protejarea categoriilor vulnerabile pe perioada epidemiei de COVID-19 şi acordarea asistenţei stomatologice de urgenţă în condiţii de siguranţă – ora 11:00, live atat pe site-ul PMB, cât şi pe pagina de Facebook a Primarului General şi cea a Primăriei Capitalei
* Şedinţa Consiliului Local Sector 5 care are pe ordinea de zi, printre altele, aprobarea realizării unui drum de acces în strada Antiaeriană cu circa 38 milioane de lei, pentru Închidere Inel Median, zona de sud-vest, etapa I – între şoseaua Alexandriei şi amplasament cartier ANL şi un proiect de hotărâre în care se solicită Consiliului General al Municipiului Bucureşti emiterea unei hotărâri pentru aprobarea declanşării procedurii de expropriere pentru imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Închidere Inel Median – zona sud-vest – etapa I”
* Focşani: Şedinţa Consiliului Local Municipal Focşani – ora 15:00, la sediul Ansamblului Folcloric ‘Ţara Vrancei’, Bd. Unirii nr. 36

– Economic
* Liniile de transport în comun din Bucureşti vor funcţiona cu un parc de vehicule redus cu până la 25%, începând cu această zi, însă nu va fi suspendată sau desfiinţată nicio linie de autobuz, troleibuz sau tramvai
* Banca Comercială Română continuă în mediul online programul de educaţie financiară „Şcoala de Bani” în mediul online, oferind webinarii în locul cursurilor din sucursale şi companii, prin intermediul website-ului www.scoaladebani.ro/blog, BCR pune la dispoziţia părinţilor şi elevilor o alternativă digitală pentru continuarea educaţiei financiare în condiţiile suspendării acitivităţii din şcoli. Pe pagina de facebook a cărţii Şcoala Banilor Bine Crescuţi, scriitoarea Cristina Andone va susţine sesiuni de teatru de păpuşi cu personajele din carte, în timpul cărora îi va învăţa pe copii să facă primii paşi în înţelegerea banilor, să folosească banii ca să fie mai buni
● ora 17:00 – „Cam atât despre urechi – povestea iepuraşilor antreprenori Mushu şi Nushu”
* CFR Călători suspendă temporar circulaţia unor trenuri de noapte şi garniturile conexe acestora, în trafic intern, începând de astăzi 23 martie, până pe 17 aprilie, pentru combaterea răspândirii infecţiei cu coronavirus pe teritoriul României, cu posibilitatea prelungire

– Cultură
* Gala Premiilor Superscrieri #9 se mută în spațiul virtual: Tudor Mușat, gazda consacrată a galei, va anunța live pe Facebook-ul Fundației Friends For Friends (https://www.facebook.com/FundatiaFriendsForFriends/) numele câștigătorilor acestei ediții – ora 19:00
* Canterbury: În perioada 23-27 martie are loc a VI-a ediție a UK International Radio Drama Festival (UKIRDF). Din cele 76 de producții înscrise la preselecție, organizatorii festivalului au selectat în concurs toate cele trei producții ale Teatrului Național Radiofonic propuse spre selecție: 101FM de Maria Manolescu Borșa, regia artistică Mihnea Chelaru, Mama ucide uriașul de Ema Stere, dramatizarea Mădălin Cristescu, regia artistică Attila Vizauer și Jucării după Marin Sorescu, adaptarea radiofonică Oana Cristea Grigorescu, regia artistică Mihnea Chelaru. Acesta este al treilea an consecutiv în care Teatrul Național Radiofonic intră în selecția UKIRDF cu rezultate ce confirmă poziția Radio România printre cei mai valoroși producători europeni de teatru radiofonic

– S-a întâmplat într-o zi de 23 martie
* Cu 173 de ani în urmă (1847), a avut loc la Bucureşti un uriaş şi catastrofal incendiu, care a distrus o cincime din oraş. „Marele Foc” a fost aprins de un băiat în vârsta de zece ani care a tras cu pistolul într-un pod plin cu fân uscat (23.III/4.IV – 24.III/5.IV)
* Acum 163 de ani (1857) intra în funcţiune primul ascensor dedicat în exclusivitate transportului persoanelor, în cadrul magazinului universal Haughwout&Co din New York, SUA. Ascensorul funcţiona pe baza unui motor cu aburi şi avea o viteză de 0,2 m/s, acest nou pas în cadrul revoluţiei industriale fiind realizat de către inventatorul Elisha Graves Otis, mai târziu, fondatorul companiei Otis Elevator
* Acum 91 de ani (1929) criticul şi istoricul literar Perpessicius (Dumitru S. Panaitescu) inaugura, la Radiodifuziunea Română, emisiunea „Cronica literară”
* În urmă cu 81 de ani (1939) se semna acordul economic româno-german (Tratatul asupra promovării raporturilor economice dintre Regatul României şi Reichul German), care deschidea calea subordonării economiei româneşti intereselor politicii hitleriste
* Acum 44 de ani (1976) intra în vigoare Pactul Internaţional asupra Drepturilor Civile şi Politice (adoptat de Adunarea Generală a ONU la 16.XII.1966). Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (din 10.XII.1948) şi pactele internaţionale referitoare la drepturile omului formează Carta Internaţională a Drepturilor Omului
* Acum 19 ani (2001) staţia orbitală rusă „Mir” (lansată la 19.II.1986), scoasă de pe orbită cu câteva zile mai devreme, s-a dezintegrat în atmosferă, deasupra Pacificului de Sud, după 15 ani de orbitare în jurul Pământului (în tot acest timp staţia a fost „locuită” de astronauţi de diferite naţionalităţi şi a funcţionat ca un adevărat laborator spaţial)

Aniversări – Comemorări

– 1813: S-a născut Cezar Bolliac, poet, teoretician literar, memorialist, ziarist, traducător, militant şi gânditor politic, promotor al studiilor arheologice, unul dintre fruntaşii Revoluţiei de la 1848-1849 din Ţara Românească (m. 1881). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 25 martie 1813

– 1847: S-a născut Alexandru D.[imitrie] Xenopol, istoric, sociolog, economist, filosof al istoriei şi al culturii, critic literar; a fost autorul primei opere de mari dimensiuni cu privire la istoria poporului român („Istoria românilor în Dacia Traiană”, 13 volume, realizată între anii 1896 şi 1912); membru titular al Academiei Române din 1893 (m. 1920)

– 1880: A murit Gheorghe Magheru, general şi om politic, unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 (n. 1802) – 140 de ani. NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1804

– 1885: S-a născut arhitectul, urbanistul și profesorul Duiliu Marcu; cele mai semnificative opere ale sale se înscriu în direcţia arhitecturii moderne, în cadrul căreia a fost, alături de arhitectul Horia Creangă, un adevărat creator de şcoală (clădirile Guvernului, Academiei de Înalte Studii Militare, Ministerului Transporturilor, Bibliotecii Academiei Naţionale ş.a.); membru titular al Academiei Române din 1995 (m. 1966) – 135 de ani

– 1886: S-a născut poetul George Gregorian (pseudonimul lui George Ionescu Bruciu); a scris şi texte pentru spectacolele de revistă ale lui Constantin Tănase (m. 1962)

– 1894: A murit Theodor Codrescu, istoric, publicist şi filolog; s-a remarcat ca autor de manuale şcolare şi traducător; în 1853 a tradus „Coliba lui Moş Toma” (Coliba unchiului Tom) de H. Stowe-Beecher, prima traducere românească din literatura americană; membru corespondent al Academiei Române din 1886 (n. 1819)

– 1912: S-a născut actorul Geo Barton (m. 1982)

– 1914: S-a născut George Sbârcea, muzicolog şi compozitor; pseudonimul său artistic a fost Claude Romano (m. 2005)

– 1920: S-a născut Radu Lupan (prenumele la naştere: Raymond), eseist şi traducător (din literaturile engleză şi germană) (m. 2011) – 100 de ani

– 1926: S-a născut Ştefan Gheorghiu, violonist şi pedagog (m. 2010)

– 1935: S-a născut Vladimir Șetran, artist vizual (pictură, grafică, sculptură, artă monumentală, design, tapiserie, vitralii); unul dintre primii și cei mai influenți profesori ai design-ului românesc – 85 de ani

– 1936: S-a născut economistul Adrian Vasilescu; îndeplineşte funcţia de consilier al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu

– 1939: S-a născut pictorul şi poetul ieşean Petru Aruştei (m. 1984)

– 1943: S-a născut criticul de artă, scriitorul și publicistul Valentin Ciucă

– 1946: A murit Alexandru Zirra, compozitor şi pedagog, pionier al muzicii româneşti de operă (n. 1883). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 26 martie 1946

– 1947: S-a născut Nicolae Aurel Alexi, pictor şi grafician

– 1949: S-a născut cantautorul Mircea Vintilă, interpret de muzică folk

– 1985: A murit Mirel Ilieşiu, regizor şi scenarist de film documentar (n. 1923) – 35 de ani

– 1994: A murit Petre Pascu, poet şi traducător (a tradus şi prefaţat din poezia maghiară) (n. 1909)

– 1996: A murit prozatorul Vasile Lişman (n. 1897)

– 2008: A murit soprana Lella Cincu (n. 1923)

– 2008: A murit etnomuzicologul şi profesoara Mariana Kahane (n. 1922)

– 2011: A murit cercetătorul şi exploratorul Teodor Gheorghe Negoiţă; liderul cercetării polare româneşti, a fost primul român care a atins Polul Nord (1995). În anul 2006 a pus bazele primei şi singurei staţii de cercetări polare româneşti în Antarctica, Law-Racoviţă (n. 1947)

– 2019: A murit criticul şi istoricul de film Tudor Caranfil; a fondat (în 1962) primul cinematograf de arhivă din Bucureşti, „Seara prietenilor filmului”, pe baza căruia a fost creată, doi ani mai tîrziu, Cinemateca Română; realizator de emisiuni TV cu subiecte cinefile; tatăl regizorului de film și scenaristului Nae Caranfil (n. 1931) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniune a miniștrilor de externe din cadrul UE

– Londra: Guvernul britanic prezintă în parlament un proiect de lege ce le acordă autorităţilor puteri extraordinare pentru a lupta împotriva epidemiei

– Moscova: În Rusia vor fi închise şcolile, în contextul epidemiei de coronavirus

Aniversări – Comemorări

– 23 – 29 martie: „Săptămâna Internațională a Educației Financiare” (Global Money Week), lansată în 2012, este inițiată și coordonată de Child & Youth Finance International (CYFI) și implică organizarea de evenimente și diverse activități al căror scop este de a inspira copii și tinerii să învețe despre bani, economisire, despre posibilitățile de angajare și cum să devină antreprenori. Anul acesta CYFI a predat ștafeta organizării GMW rețelei internaționale OCDE privind educația financiară (OCDE / INFE)

– „Ziua Mondială a Meteorologiei” se marchează din 1961; la această dată, în 1950 (- 70 de ani), a intrat în vigoare Convenţia Organizaţiei Mondiale a Meteorologiei – OMM, succesoare a Organizaţiei Internaţionale a Meteorologiei, create în 1873

– Ziua Naţională a Republicii Islamice Pakistan; aniversarea proclamării independenţei – 1956

– 1749: S-a născut Pierre Simon Laplace, matematician, astronom şi fizician francez (autorul unei cunoscute teorii cosmogonice, Kant-Laplace/1796, conform căreia sistemul solar s-a născut dintr-o nebuloasă în mişcare, şi al unui „Tratat de mecanică cerească”) (m. 1827)

– 1842: A murit Stendhal (pe numele său adevărat Henri Beyle), scriitor francez, considerat un pionier al romanului modern francez prin operele „Roşu şi negru” (1830) şi „Mănăstirea din Parma” (1839) (n. 1783)

– 1887: S-a născut Juan Gris, pictor şi grafician spaniol stabilit la Paris; unul dintre promotorii cubismului (m. 1927)

– 1900: S-a născut Erich Fromm, psihanalist şi filosof german de origine evreiască; a fost un apropiat al „Şcolii de teorie critică” de la Frankfurt; în 1934 s-a stabilit în Statele Unite (m. 1980, la Locarno/Elveţia, unde a locuit în ultimii ani ai vieţii) – 120 de ani

– 1906: S-a născut actriţa americană Joan Crawford (născută Lucille Fay LeSueur) (m. 1977). NOTĂ: Misterul care se învârte în jurul anului naşterii sale continuă până astăzi; mai multe surse dau ca an al naşterii 1904, chiar şi fiicele ei, susţinând că mama lor este născută, fără dubiu, în acest an. Alte surse, o serie de documente ale companiei MGM, relevă faptul că actriţa avea 20 de ani în 1925, ceea ce ne duce la un alt an al naşterii 1905

– 1910: S-a născut Akira Kurosawa, important regizor, producător şi scenarist japonez (m. 1998) – 110 ani

– 1912: S-a născut inginerul german Werner von Braun, constructorul rachetelor „V-1” şi „V-2” (considerate primele rachete balistice sol-sol teleghidate), pe care Germania le-a folosit în cel de-Al Doilea Război Mondial; stabilit în 1945 în SUA, a contribuit la construirea primului satelit artificial american al Pământului (m. 1977)

– 1922: S-a născut actorul, regizorul şi scenaristul italian Ugo Tognazzi (m. 1990)

– 1945: A murit Sigismund Zaleschi, cântăreţ polonez, mulţi ani solist şi regizor al Operei Române din Bucureşti (n. 1885) – 75 de ani

– 1994: A murit actriţa de film italiană Giulietta (Giulia Anna) Masina; soţia regizorului de film Federico Fellini (n. 1921). NOTĂ: Dicţionarul de cinema (1997) dă ca an al naşterii 1920

– 2011: A murit actriţa americană de film de origine engleză Elizabeth Taylor, considerată ultimul superstar din „epoca de aur” a Hollywood-ului (n. 1932)

– 2018: A murit Aileen Paterson, scriitoare de cărți pentru copii, ilustratoare și profesoară scoțiană (n. 1934)

* * * * *