Rata infecţiilor zilnice cu coronavirus în Italia pare să fie pe o pantă descendentă

Coronavirusul continuă să afecteze serios Italia, ţara cea mai grav lovită de pandemie, care a înregistrat astăzi a doua zi ca număr de decese de la declanşarea acesteia. Cu toate acestea, numărul zilnic de noi cazuri confirmate a continuat să scadă. Pentru a treia zi consecutivă, rata infecţiilor din ţară scade. Până acum 54.030 de italieni s-au îmbolnăvit de COVID-19, iar această cifră reflectă o creştere a numărului de cazuri cu numai 7% începând de ieri. Aceasta este cea mai mică creştere de la începutul epidemiei şi pare să confirme tendinţa negativă a numărului de cazuri noi. Din păcate, numărul deceselor a crescut din nou. 743 de oameni au fost ucişi de virus în ultimele 24 de ore, după ce cu o zi înainte era vorba de 611. Autorităţile italiene vor monitoriza îndeaproape rata infecţiilor, a cărei diminuare pare să indice că restricţiile impuse la nivel naţional dau roade. Aceste restricţii vor fi întărite încă şi mai mult, iar amenzile pentru încălcarea lor vor fi majorate. Mai devreme, şi Spania a înregistrat un număr record de decese, totalul acestora într-o singură zi depăşind pentru prima dată 500./opopescu/sdm2

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 24 martie)