Revista presei internaționale, 25 martie 2020

După cum era de așteptat, pandemia coronavirusului ocupă în continuare prima pagină a ziarelor străine, informațiile nu sunt deloc încurajatoare, iar uneori nu se poate ști dacă ele sunt reale sau sunt doar niște zvonuri false.
Un nou semnal de alarmă este tras de presa italiană. În ziarul La Repubblica, șeful Biroului pentru Protecție Civilă, Angelo Borelli, consideră că “numai unul din zece cazuri anunțate este credibil“, el estimând că, în Italia, “numărul persoanelor infectate s-ar putea ridica la 640.000 “. Pe de altă parte, în același ziar, Giorgio Gori, primarul orașului Bergamo din nordul Italiei, considerat un adevărat epicentru al pandemiei, afirmă că “în ultimele două zile, numărul oficial al cazurilor a mai scăzut“.

Un avertisment îngrijorător lansează și Organizația Mondială a Sănătății, care estimează că “Statele Unite ar putea deveni epicentrul mondial al pandemiei de coronavirus“. În plus, potrivit unui articol din cotidianul american The New York Times, “Anthony Fauci, șeful Institutului Național pentru Alergii și Maladii Infecțioase, a devenit tot mai îndrăzneț în a corecta falsitățile și declarațiile mai mult decât roz ale președintelui Trump pe tema crizei provocate de coronavirs, iar acum, președontele american, care anterior spusese că drul Fauci ar fi un adevărat star în domeniu, dă semne că și-a cam pierdut răbdarea“. Dar o altă publicație americană, The Atlantic, îl scuză, titrând: “Trump nu poate nici măcar să imite un președinte normal “ și adaugă: “Pentru un scurt moment, în decursul unei conferințe de presă pe tema coronavirusului, Trump a vorbit aproape, nu total, dar aproape ca un președinte normal“.
În Franța, “consemnarea la domiciliu s-ar putea prelungi, deși ar fi trebuit să dureze inițial doar două săptămâni”, scrie ziarul francez Le Monde. Și tot în Franța, revista L’Obs se întreabă “dacă nu cumva, în privința crizei coronavirusului, puterea a acționat cu întârziere“ și “dacă Franța nu va deveni o republică fără libertăți“.
Presa britanică anunță că, în sfârșit, premierul Boris Johnson a optat și el pentru restricțiile de cirulație, iar cotidianul The Guardian observă: “Coronavirusul este prima criză cu care se confruntă premierul și care nu poate fi luată în râs “.
Moscow Times, un ziar rusesc independent, informează că “Rusia a anunțat și ea încă 57 de noi cazuri de infecții cu coronavirus, cifra totală fiind de 496“. Cu toate acestea, potrivit aceluiași ziar, “primarul Moscovei l-a avertizat pe președintele rus Vladimir Putin că situația este gravă și că numărul bolnavilor ar putea fi mai mare decât arată cifrele oficiale“.
Încheiem însă pomenind un articol apărut pe EUobserver, un portal al Uniunii Europene. În titlul articolului se subliniază că “Beijingul profită de lipsa de solidaritate a Uniunii Europene“. Portalul consideră că “China e hotărâtă să apară drept lider în fruntea unei crize pe care în general tocmai ea a provocat-o ”. Și tot EUobserver atenționează: ”Acceptând ajutorul Chinei, Europa nu trebuie să își submineze propria coeziune și trebuie să fie conștientă că ea este folosită pentru a promova propaganda unui stat autoritar”.

Alexandru Danga, Agenția de presă RADOR