Autorităţile americane pregătesc un important ajutor financiar în sprijinul economiei, sufocată de criză

Realizator: Senatul Statelor Unite a aprobat un ajutor financiar de două trilioane de dolari pentru a susține prima economie mondială, sufocată de pandemia de coronavirus. Planul urmează să fie aprobat și în Camera Reprezentanților înainte de a fi promulgat de președintele Donald Trump, care e de părere că țara ar putea reveni la normal până la Paști.
Statele Unite au devenit însă țara cu cea mai rapidă răspândire a coronavirusului, cu peste o mie de decese și 62.000 de contaminări confirmate, dintre care 55.000 în ultima săptămână. Potrivit corespondentei noastre, ieri s-a înregistrat cea mai letală zi din criza de coronavirus, iar statul în New York este cel mai afectat.
Corespondenţă din Washington – Reporter: Doina Saiciuc – Cu 30.000 de cazuri confirmate de coronavirus, New York-ul a devenit epicentrul noului coronavirus în Statele Unite. Cele 300 de decese înregistrate în stat au avut loc în majoritate în New York City.
Pledând din nou ieri pentru ajutor federal în fața dezastrului, guvernatorul Andrew Cuomo a spus că numărul mare de infecții este cauzat de faptul că în orașul New York, cu 8,6 milioane de locuitori, există o foarte mare densitate a populației.
În conferința de presă de la Casa Albă, președintele Trump a reafirmat aseară că unele părți ale Statelor Unite pot reveni la normal mai repede decât altele. El a asigurat totuși că se va consulta cu autoritățile medicale.
Donald Trump: Nu voi face nimic imprudent sau în pripă, dar ţara vrea să se întoarcă la muncă. Nu avem o țară pe care să o putem închide doi ani de zile. Ne vom consulta și am putea decide să deschidem unele părți ale țării. Aş spune că până la Paște vom putea avea o recomandare într-un sens sau altul.
Reporter: Între timp, secretarul Apărării, Mark Esper, a ordonat încetarea oricăror mișcări majore de forță ale Statelor Unite în întreaga lume – cea mai drastică măsură pe care Pentagonul a luat o până acum pentru a răspunde îngrijorărilor crescânde privind pandemia de coronavirus.#HUN./cvanatoru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (26 martie)