Armata din Marea Britanie va transforma trei centre de conferinţe în spitale temporare, pe fondul epidemiei de COVID-19

Forţele armate din Marea Britanie vor transforma trei clădiri destinate conferinţelor în spitale temporare, relevă un document intern văzut de BBC. Potrivit documentului, operaţiunea conţine trei faze. În faza 1, Centrul Excel din Londra va fi transformat în spital, cu o capacitate de 4.000-5.000 de paturi, urmând a fi deschis în ultimele zile ale lunii martie. În faza a 2-a, centrul NEC din Birmingham va fi transformat în spital care va deservi Anglia şi Ţara Galilor, având o capacitate de 5.000 de paturi. Spitalul va fi deschis la mijlocul lunii aprilie. Faza a 3-a constă în transformarea centrului Convention Complex – oficial cunoscut sub numele de GMEX – din Manchester, spital care va avea 1.000 de paturi şi va fi deschis tot la mijlocul lunii aprilie. Scoţia nu este menţionată în document, dar armata britanică a confirmat pentru BBC că un posibil spaţiu este centrul SECC din Glasgow. „Prin intermediul Forţei de sprijin împotriva COVID, forţele armate britanice au mobilizat peste 20.000 de membri ai personalului militar, inclusiv specialişti, medici şi experţi în logistică pentru a asista autorităţile în lupta împotriva epidemiei de coronavirus”, se arată în document./mbaciu/ilapadat

(www.bbc.com – 27 martie)