A fost inaugurat Spitalul Militar de Campanie ROL II

Realizator: Astăzi a fost inaugurat Spitalul Militar de Campanie ROL II, construit în timp-record în incinta Institutului Național de Geriatrie „Ana Aslan”. Unitatea va fi deschisă în următoarele ore, pentru tratarea pacienților cu COVID-19, a anunțat președintele Klaus Iohannis. Spitalul va avea 132 de paturi pentru pacienții cu forme ușoare și medii ale bolii, precum și 26 de paturi de terapie intensivă. La eveniment a fost prezent și ministrul apărării, Nicolae Ciucă:
Nicolae Ciucă: Doresc să le mulțumesc medicilor militari, personalului medical de specialitate și auxiliar și de asemenea doresc să mulțumesc Statului Major al Forțelor Terestre, pentru implicarea pe care au avut-o în realizarea suportului logistic, pentru că este important să menționăm că un spital militar mobil se bazează 70-80% pe o asigurare logistică coerentă, funcțională în toate sferele logisticii. De asemenea, cred că este foarte important să menționez personalul Direcției Medicale Militare, care de asemenea s-a implicat în tot ceea ce a însemnat partea de coordonare și colaborare cu celelalte instituții, cu Departamentul pentru Situații de Urgență, cu managerii și personalul Spitalului „Ana Aslan”, care ne găzduiește și care ne-a sprijinit foarte mult pentru a realiza toate aceste elemente de conectare la rețeaua de energie electrică, la rețeaua de apă, și desigur Primăriei și tuturor companiilor care s-au implicat în a ne sprijini să izbutim să finalizăm într-o perioadă atât de scurtă de timp./cmorozanu/sdm2