Conducerea stadionului „Santiago Bernabéu”, care aparţine clubului spaniol de fotbal „Real Madrid”, va oferi spaţii pentru depozitarea medicamentelor necesare combaterii pandemiei de coronavirus, a anunţat centrul de presă al clubului madrilen. Medicamentele vor fi colectate din donații făcute de diverse organizații și companii. „Real Madrid” în colaborare cu CSD (Consiliul Sperior pentru Sport), lansează un proiect privind furnizarea și distribuirea de materiale strategice medicale, care vor fi folosite în lupta împotriva pandemiei COVID-19. Toate resursele colectate vor fi predate autorităţilor din domeniul sănătăţii din Spania, aflate în subordinea Guvernului spaniol. Acest lucru se face pentru ca resursele, atât de necesare în situația de urgență actuală, să fie utilizate în cel mai bun și mai eficient mod posibil” – se menţionează într-o declaraţie de presă. De asemenea, conducerea „Realului” a anunțat că a început strângerea de donații, iar toți banii strânși vor fi trimiși Ministerului Sănătății al Spaniei. (www.tass.ru – 26 martie)/ssirbu/abuzoian