Peste 11 mii de poliţişti au asigurat în ultimele 24 de ore menţinerea ordinii publice

Peste 11.000 de polițiști au asigurat în ultimele 24 de ore menținerea ordinii publice în zona spitalelor și a centrelor de carantină pentru a depista persoanele care se sustrag măsurilor de izolare. Acțiunile s-au soldat cu 18 dosare penale privind zădărnicirea combaterii bolilor, iar peste 100 de persoane au fost prinse în flagrant delict. Amalia Bojescu are detalii.

Reporter: Peste 1.100 de mașini cu aproximativ 4.000 de persoane au fost preluate din zonele de frontieră, iar alte șapte autovehicule cu materiale medicale au fost escortate, 109 persoane au fost prinse în flagrant delict în timp ce comiteau infracțiuni sau imediat după aceea. În trafic polițiștii au constatat 71 de infracțiuni rutiere fiind reținute aproape 100 de permise și retrase 53 de certificate de înmatriculare; în ultimele 24 de ore au avut loc peste 3.000 de intervenții la evenimente, dintre care aproximativ 2.500 au fost sesizate de cetățeni prin apelul unic de urgență. Ministerul de Interne reamintește cetățenilor să apeleze 112 numai în cazuri de urgență care necesită intervenția promptă a structurilor specializate pentru soluționarea acelui eveniment./apuscasu/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 martie