La Suceava, intrarea și ieșirea din zonele carantinate este permisă doar transportului de mărfuri

Realizator: Ordonanța militară prevede că intrarea și ieșirea din zonele carantinate este permisă doar transportului de mărfuri. Autoritățile au dat asigurări în repetate rânduri că aceste decizii nu sunt îndreptate împotriva populației de acolo. Cu o radiografie a situației din județul Suceava, în contextul infectărilor cu coronavirus, în direct acum corespondenta RRA, Mihaela Buculei. Buna dimineața, Mihaela.
Reporter: Bună dimineața. Alături de municipiul Suceava, ordonanța instituie carantină și în alte opt localități limitrofe reședinței de județ și am să le enumăr: Adâncata, Salcia, Ipotești Bosanci, Moara, Șchieia, Pătrăuți și Mitocul Dragomirnei. Una dintre problemele urgențe cu care se confruntă județul este lipsa cadrelor medicale, dat fiind faptul că o mare parte din personal, peste 180 de cadre medicale, sunt infectate cu coronavirus, iar alte sute sunt în carantină sau în autoizolare. Multe încă așteaptă rezultatul testelor. Spitalele din Rădăuți, Fălticeni, Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc au devenit spitale suport unde sunt direcționate pacienții funcție de afecțiuni, iar cei cu probleme grave de sănătate sunt 30 redirecționați către Iași și Botoșani. La Suceava este mare nevoie de materiale de protecție, dar și de teste, iar Prefectura Suceava a solicitat deja înființarea unui spital militar de campanie. Continuitatea asistenței medicale în sectorul COVID, precum și serviciul de gardă în clădirea spitalului nou este asigurată, iar secțiile spitalului trec printr-un proces de reorganizare pentru a asigura funcționarea optimă cu personalul medical existent. Locuitorii acestui județ înțeleg situația, dar așteaptă măsuri de sprijin pentru a nu-și pierde locurile de muncă, deoarece multe activități economice au fost blocate. Pe lângă activitățile industriale sunt foarte afectați și operatorii din turism, pentru că în condiții normale această perioadă le aducea un număr mare de oameni. O speranță există, pentru că în condițiile date personalul care asigură serviciile de utilități publice, apă, energie, gaz, telecomunicații va fi la muncă, chiar dacă unii dintre ei locuiesc în zonele carantinate. Cam așa stau lucrurile la Suceava.
Realizator: Mulțumim.#HUN/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (31 martie)