Nivelul stocurilor la majoritatea produselor alimentare este optim și nu vor fi probleme în următoarea perioadă – dă asigurări George Bădescu

Realizator: Nivelul stocurilor la majoritatea produselor alimentare este optim și nu vor fi probleme în următoarele două, trei săptămâni, mai ales în perioada sărbătorilor pascale – declară președintele Asociației marilor rețele comerciale din România, George Bădescu. El spune că este nevoie ca transportatorii de mărfuri, care aprovizionează cu produse din import, să poată circula pe culoarele speciale și să ajungă la timp pentru livrări. George Bădescu, într-o declarație pentru Radio România Actualități:
George Bădescu: Avem, într-adevăr, nevoie de o reglementare foarte clară, pentru că transportul este esențial în asigurarea securității alimentare şi cred că în această perioadă trebuie să fim foarte siguri pe stocuri, pe perioada pe care putem conta pe alimentele de necesitate pentru consumatorii români. Este adevărat că există şi această alternativă a produselor locale, însă cele două nu trebuie în niciun fel să fie concurente. Cred că aici trebuie să ne asigurăm în primul rând că magazinele vor rămâne în stare de funcţionare şi vor avea produsele cerute de către consumatori şi necesare.
Realizator: De astăzi se aplică în România prevederile Ordonanţei militare numărul 4 în transporturile de mărfuri. Premierul Ludovic Orban are programată în aproximativ o oră o întâlnire cu reprezentanţii organzaţiilor reprezentative ale transportatorilor de mărfuri. /pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (31 martie)