Social-democraţii au depus la parlament un proiect de lege privind amânarea plăţii ratelor bancare

Nemulţumiţi de prevederile Ordonanţei de urgenţă cu privire la amânarea plăţii ratelor bancare, social-democraţii au depus la parlament propriul proiect de lege pe această temă. Documentul va fi dezbătut astăzi de Senat în calitate de primă cameră sesizată.
Reporter: Alina Bordeiaşu – Senatorii din comisiile de specialitate vor analiza, în această dimineaţă, proiectul de lege privind suspendarea rambursării creditelor, proiect depus de PSD la parlament. După amiază, de la ora 15:00, va avea loc şedinţa de plen a Senatului, când propunerea legislativă va fi supusă dezbaterii şi votului. Documentul elaborat de PSD prevede suspendarea la cerere până la finalul lunii septembrie a obligaţiilor de plată către bănci în ceea ce priveşte creditele şi dobânzile aferente. Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, spunea că acest document este mai flexibil, în comparaţie cu ordonanţa elaborată de guvern. Nu există condiţionări, ca de exemplu, să demonstreze cineva că este afectat direct sau indirect de această criză, preciza Marcel Ciolacu. El adăuga că cel mai probabil vineri, proiectul de lege va intra la vot în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional. Tot astăzi, în atenţia senatorilor se vor afla alte două propuneri legislative, elaborate de PSD, ALDE şi PRO România, prin care se propun facilităţi fiscale şi eşalonare sau amânare de plăţi la servicii de utilităţi sau contribuţii de asigurări sociale de stat./rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 31 martie)