De joi, amenzi cuprinse între 2.000 şi 20.000 lei, pentru persoanele care nu respectă restricţiile

Persoanele fizice care nu respectă restricţiile instituite prin ordonanţele militare, vor plăti, de mâine, amenzi cuprinse între 2 mii şi 20 de mii de lei, după ce Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind Regimul Stării de Urgenţă a fost publicată ieri în Monitorul Oficial şi se aplică la 3 zile de la publicare, adică de mâine, 2 aprilie. Astfel, pe actuala legislaţie, amenda este cuprinsă între 100 şi 500 de lei, cu posibilitatea de a a achita doar 50 de lei în termen de 15 zile, adică jumătate prevăzut de lege. De mâine însă, cele mai mic amenzi vor fi cuprinze între 1.000 şi 10.000 de lei, pentru că se schimbă şi modul de calcul. Concret, se poate plăti jumătate din cuantumul amenzii pe care o aplică agentul constatator, deci nu jumătate din minim, aşa cum este legea în prezent. Pentru persoanele juridice amenda este cuprinsă între 10 mii şi 70 mii de lei./eendrefy/sdm2
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI –  1 aprilie)