LIBERATION: România: în fața Covid-19, o epidemie de demisii în spitale

În mai multe orașe ale țării, lucrătorii medicali au dezertat, dezvăluind amploarea corupției din sistemul de sănătate. Între prime, represiune și mobilizarea armatei, puterea încearcă să reacționeze
Pe 16 martie, la puțin timp după debutul epidemiei de Covid-19, președintele român Klaus Iohannis a decretat starea de urgență. De atunci, personalul sanitar este în stare de alertă.
De câteva zile însă, demisiile se țin lanț, lăsând să se întrevadă un sistem de sănătate fragilizat de corupție și de migrația masivă a personalului său calificat către străinătate. Luni, spitalul din Orăștie (Transilvania) a fost luat prin surprindere de faptul că medicul șef de la reanimare, Lorena Ehim, a demisionat în mijlocul turei, declanșând plecarea personalului auxiliar și lăsând pacienții pe mâinile unei singure infirmiere. Potrivit dr. Ehim, spitalul nu are materialele de protecție necesare, versiune dezmințită de conducerea spitalului, aflată în stare de șoc, și care subliniază că în secțiile sale nu se află niciun caz semnalat de coronavirus.
La Mioveni, orașul fabricii Dacia, situat în centrul țării, tot corpul medical a demisionat când s-a aflat că spitalul va primi bolnavi cu Covid-19. Strălucitor de nou, spitalul nu duce lipsă de nimic și este dotat cu cele mai moderne echipamente, dă asigurări o sursă oficială.
«Corupție, abuz de putere și nepotism»
Unii au preferat să scape de oprobriu, optând pentru alte strategii. La frontiera cu Ungaria, orașul Oradea trebuie să facă față unui val de cereri de pensionare, uneori anticipate, din partea personalului sanitar. În alte locuri s-au înregistrat numeroase concedii medicale sau plecări subite în vacanță, puțin credibile în ochii autorităților, cu atât mai mult cu cât sunt în vigoare măsuri de restrângere a deplasărilor, decretate prin ordonanță militară.
Pentru analistul Cristian Tudor Popescu, «aceste demisii în lanț nu sunt surprinzătoare. Ele au fost inaugurate de ministrul sănătății, Victor Costache, care el însuși a demisionat în plină criză [pe 27 martie], invocând motive personale».
Pentru cei care rămân în prima linie, cum ar fi acest medic al unui mare spital din București care preferă să își păstreze anonimatul, «aceste demisii sunt consecințele unui sistem cangrenat de corupție, abuz de putere și nepotism». Căci în România este încă posibil să cumperi o diplomă de medic, iar posturile de director la spitale de stat reprezintă o recompensă a clienților politici. Aceștia sunt cei care acum își dau seama că a lucra în sistemul public de sănătate implică asumarea riscului de a contracta o maladie și nu doar primirea șpăgilor și obținerea unui statut social», afirmă medicul, adăugând: «Când viața pacienților este în joc, vine un moment în care trebuie să dai socoteală».
Un colonel însărcinat cu restabilirea ordinii
Este exact ceea ce se petrece la Suceava, în apropierea frontierei ucrainene, unde procurorii au deschis recent o anchetă privind împiedicarea combaterii răspândirii maladiilor și abuz de putere. În câteva săptămâni, spitalul din oraș a devenit un focar major al epidemiei din România. În loc să testeze personalul spitalului, conducerea a favorizat notabilitățile orașului și nu a respectat normele sanitare impuse de guvern, permițând astfel răspândirea viruslui și o infectare masivă.
Spitalul din Suceava înregistrează o treime din cele 94 de decese datorate Covid-19 din țară și aproape jumătate din numărul medicilor infectați. Răspunsul managerilor nu s-a lăsat așteptat: au dezertat. Pentru a remedia situația, guvernul a trimis joi o echipă a Ministerului Apărării condusă de colonelul Derioiu, însărcinat cu restabilirea ordinii în această instituție.
«Teama și lașitatea sunt sentimente de înțeles, dar ele nu își au locul în fișa postului unui medic. Dacă ei cad pradă acestui gen de sentimente, înseamnă că și-au greșit meseria” – subliniază Popescu. ”Medicii care demisionează în mijlocul gărzii ar trebui să dea socoteală în baza Codului Penal. Ar trebui să li se interzică să mai practice medicina în România».
Un semnal de alarmă auzit de guvern, care are deja în vedere limitarea acestui gen de plecare de la datorie. O măsură legislativă radicală ar putea permite o asanare a sistemului medical și, de ce nu, o revenire în țară a medicilor și asistenților plecați.
Până atunci, în fața urgenței, președintele Iohannis a anunțat joi că se va acorda o primă lunară de 500 de euro pentru medicii care se vor îngriji de pacienții cu Covid-19.
LIBERATION (Franța), 2 aprilie 2020 – Autor: Irène Costelian
Traducerea: Ruxandra Lambru