Premierul Marii Britanii este optimist şi în stare bună, dar va rămâne internat în spitalul St. Thomas din Londra

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a avut „o noapte confortabilă” în spitalul londonez unde a fost internat şi unde va rămâne sub observaţie, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al premierului Johnson. Boris Johnson suferă de simptome de COVID-19 „persistente” şi a fost internat duminică seara la spitalul St. Thomas pentru a i se face un set de analize, ca „măsură de precauţie”. Premierul britanic este optimist şi în stare bună, a mai spus purtătorul său de cuvânt, refuzând să răspundă la întrebările dacă premierului i se administrează sau nu tratament cu oxigen./mbaciu/ilapadat

(CNN INTERNATIONAL – 6 aprilie)