În Ungaria, opt persoane au decedat, iar numărul îmbolnăvirilor cu coronavirus a crescut la 980

În Ungaria, opt persoane au decedat, care au avut şi alte afecţiuni cronice, iar numărul cazurilor de coronavirus confirmate a crescut la 980, a informat, joi dimineţă, portalul koronavirus.gov.ro. Potrivit sursei amintite, majoritatea celor opt persoane decedate au fost în vârstă, iar una dintre acestea avea vârsta de 48 de ani. În Ungaria, numărul deceselor cauzate de coronavirus a ajuns la 66, în timp ce 96 s-au vindecat. În prezent 16.006 persoane sunt plasate în carantină la domiciliu, sub supravegherea autorităţilor. De asemenea, au fost efectuate 28.826 de teste pentru coronavirus. Sursa citată mai aminteşte că Ungaria se află în etapa îmbolnăvirilor colective, când virusul se răspândeşte în cadrul unei comunităţi şi în urma contactelor directe, interumane. Cele mai multe cazuri de infectări se înregistrează în continuare la Budapesta (428 de persoane) şi în judeţul Pesta (183), iar cele mai puţine în judeţele Borsod-Abaúj-Zemplén (10) şi Heves (4)./rganciu/atataru

MTI – 9 aprilie