Casa de Producție TVR vă prezintă programarea spectacolelor de teatru tv la TVR 3, pentru următoarele 4 zile

Vineri, 10 aprilie

Ora 14.00 – „Cinci femei de tranziție”, de Rodica Popescu Bitănescu

Ora 20.00 – „Chirița în provincie”/ spectacol cu public preluat de la Teatrul Vasile Alecsandri din Iași / Regia artistică: Alexandru Dabija

În distribuție: Tamara Buciuceanu, Puiu Vasiliu, Dionisie Vitcu, Doina Deleanu, Liliana Mărgineanu, Sergiu Tudose, Valentin Ionescu, Ioan Chelaru.

Muzica: Alexandru Flechtenmacher/ Scenografia: Laurențiu Dumitrașcu/ Regia TV: Eugen Todoran

Tamara Buciuceanu-Botez se declara „adepta teatrului care într-o seară te face să râzi, în alta te face să plângi, dar întotdeauna să gândești.”

Interpretările Tamarei Buciuceanu-Botez sunt presărate cu fantezie, umor, satiră şi, cu siguranţă, cu mult entuziasm. Horaţiu Mălăele spunea că este „robustă ca o locomotivă germană, puternică şi violentă ca bomba de la Los Alamos, mieroasă ca pisicile desenelor animate, o imensă uzină plutitoare pe oceanul artelor atât de dramatice, o minune singulară, născută anume să ne uluiască.”

Într-un interviu acordat ziarului România Liberă în iulie 2008, actriţa mărturisea: „niciodată nu am refuzat niciun rol în care eram distribuită. Spunea profesorul meu, Nicolae Bălțăţeanu: rolurile mici cer foarte multă atenţie şi dacă nu le faci ca o bijuterie treci neobservat. Şi iacătă că am fost observată! Ca să fii adevărat însă trebuie să fii foarte sincer şi foarte simplu.”

Sâmbătă, 11 aprilie

Ora 14.00 – „Strigoii”, de Henrik Ibsen / Adaptarea TV şi regia artistică: Eugen Todoran

Ora 15.30 – Portret „In memoriam Leopoldina Bălănuță”

Ora 20.00 – „Hamlet”, de William Shakespeare/  Spectacol preluat de la Festivalul Internațional de Teatru de la Craiova, în 2004/ Regia: Vlad Mugur
Traducerea și adaptarea Roxana Croitoru/ Scenografia: Helmut Stürmer/ Costume: Lia Manţoc

În distribuție: Sorin Leoveanu, Luiza Cocora, Bogdán Zsolt, Elena Ivanca, Anton Tauf.

Regia TV: Silviu Jicman

Redactor: Ioana Prodan

„Spațiul, un șantier. De pildă, un șantier din București, oraș care se surpă și alocurea se reclădește. Poate fi și un palat renascentist ce se reconstruiește. Societatea se surpă și ea. E surprinsă de nebunia ce bântuie tot pământul. Odată prospectat și ales de către comedieni acest loc, ei încep o lectură a piesei, lectură care se transformă în teatru și revine la lectură.
Oamenii sunt dezechilibrați. Se află la granița dintre normal și divagație. Personajele pledează pentru răzbunare, spionaj, iubire, dar totul se amână. Spațiul și timpul sunt greu de controlat, se alunecă în așteptare și se pledează pentru rațiune. Halucinante, nemotivate pauze, ce te cuprind în misterul acestei tragicomedii, cu morți din care curge var.
Ofelia, o lumină, din cauza celorlalți, rupe limitele acelei fantezii bolnave si devine un caz clinic.
Poezia trebuie evitată, jocul de-a teatrul trebuie să scoată limba filososfiei, să îmbrace situațiile ce dau năvală, cu o altă imaginație, dimensiune, să denunțe demența ce caută în mod stângaci și violent un sens moral. Un joc de-a baba oarba.” – Vlad Mugur

Duminică, 12 aprilie

Ora 14.00 – „Hamlet”, de William Shakespeare/  Spectacol preluat de la Festivalul Internațional de Teatru de la Craiova, în 2004/ Regia: Vlad Mugur

Ora 20.00 – „Cum vă place” de William Shakespeare / Adaptarea și regia artistică: Olimpia Arghir (premiera tv: 1995)

În distribuție: Horaţiu Mălăele, Irina Movilă, Claudiu Bleonţ, Emilia Popescu, Virgil Andriescu, Valentin Uritescu, Mircea Rusu, Ştefan Sileanu, Oana Ioachim, Adrian Titieni, George Alexandru, Mihaela Mihăescu, Răzvan Săvescu, Mihai Dinvale, Ion Roxin, Cristian Şofron, George Buznea, Valentin Teodosiu, Răzvan Roxin, Liviu Lucaci, Constantin Răşchitor, Marin Stan

„Olimpia Arghir a fost un om frumos și drept, un regizor scormonitor și un tovarăș de joacă. Laolaltă cu o echipă de actori excepționali am lucrat la acest proiect shakespearian încercând pe alocuri să spargem canoanele și să depășim preconcepțiile. Nu știu dacă am reușit. Spunea Mahatma Gandhi că: orice lucru pe care- l faci cu timpul devine desuet și prăfuit. Important e să-l faci. Cu trecerea timpului vechile construcții sunt mult mai vizitate și respectate. Ar fi bine să profitam.” – Horațiu Mălăele

 

Luni, 13 aprilie

Ora 14.00 – „Chirița în provincie”/ spectacol cu public preluat de la Teatrul Vasile Alecsandri din Iași / Regia artistică: Alexandru Dabija

Ora 20.00 – „De-aș fi Scufița Roșie”, Ioan Gârmacea, după Charles Perrault / Regia: Sorana Coroamă Stanca/ Spectacol cu public preluat de la Teatrul Ion Creangă

În distribuție: Cristian Irimia, Cristian Creţu, Anca Zamfirescu, Alexandrina Halic, Carmen Palcu Adam, Mirela Busuioc, Marius Nănău, Ioan Georgescu, Daniel Roman

Scenografia: Anca Pâslaru/ Muzica şi versurile cântecelor: George Marcu/ Coregrafia: Păstorel Ionescu

Spectacolul propune o variantă modernă a cunoscutului basm scris de Charles Perrault şi Fraţii Grimm, în care Aniel, o tânără pasionată de Internet, îşi doreşte şi reuşeşte să devină Scufiţa Roşie. Spectacolul, o călătorie în timp şi imaginaţie, ne poartă în atmosfera unui orăşel de provincie a cărui viaţă tihnită este tulburată de apariţia unui străin ce seamănă uneori cu un lup.

Producător: Ruxandra Țuchel

 

Ora 21.30 – „Dănilă Prepeleac”, de Ion Creangă/ Coproducție TVR – Adenium Film/ Adaptarea TV și regia: Ada-Maria Ichim

Cu: Andrei Ciopec

Ilustrații: Vali Petridean/ Animația: Tudor Om/ Muzica: Liviu Elekes/ Scenografia: Bogdan Brolla

Director de imagine: Vlad Tănase

Producători: Diana Dumitru (TVR) și Cristina Badea(Adenium Film)

 

Teatrul Național de Televiziune este un proiect Casa de Producție TVR, difuzat pe canalele TVR și online pe TVR+

Producător coordonator: DEMETER András István

*Programele TVR pot suferi modificări în funcție de evenimentele de ultimă oră

 

Detalii despre spectacole:

http://www.tvr.ro/comunicate-casa-de-productie.html#view

https://www.facebook.com/casadeproductietvr/

https://www.instagram.com/casadeproductietvr/