Săptămână decisivă pentru România privind prelungirea stării de urgenţă

Pentru România este săptămâna decisivă, în care – spun autorităţile – dacă ne vom păstra comportamentul precaut şi vom respecta măsurile de distanţare socială, am putea să ajungem la aplatizarea curbei infectărilor şi, în cele din urmă, la scurtarea perioadei de rămânere în casă. Aceasta nu se va putea obţine însă fără prelungirea stării de urgenţă. Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va trimite încă de la începutul săptămânii, pentru aprobare la Parlament, decretul care prelungeşte aceste circumstanţe extraordinare până la jumătatea lunii viitoare.
Reporter: Oana Bâlă – Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că intenţionează să prelungească starea de urgenţă instituită pe 16 martie şi va emite un nou decret săptămâna viitoare pentru încă 30 de zile, până la jumătatea lunii mai. Şeful statului a avertizat în repetate rânduri că nu este momentul ca românii să se relaxeze şi să nu mai respecte indicaţiile autorităţilor. Potrivit experţilor din domeniul medical, evoluţia epidemiei de COVID-19 depinde de modul în care cetăţenii respectă măsurile impuse de către autorităţi – a mai susţinut preşedintele României, şi a atras atenţia că dacă aceste măsuri vor fi ignorate, este posibil ca ţara noastră să aibă o creştere foarte mare a cazurilor de infecţie, la fel ca Italia sau Spania.
Klaus Iohannis: Trăgând linie şi adunând, am ajuns la concluzia că va fi nevoie de prelungirea stării de urgenţă. În acest fel, am solicitat guvernului să vină cu propuneri pentru a fi incluse în acest decret. Vom elabora textul decretului şi la începutul săptămânii viitoare voi emite un nou decret, care va prelungi starea de urgenţă cu încă o lună de zile. Această perioadă este absolut necesară pentru a ţine evoluţia epidemiei sub control.
Reporter: Potrivit prevederilor constituţionale, starea de urgenţă instituită de preşedintele României poate fi prelungită de câte ori este nevoie cu perioade de 30 de zile, şi de fiecare dată procedura are nevoie de aprobarea parlamentului. Legea fundamentală mai prevede că, odată cu prelungirea stării de urgenţă, şeful statului poate extinde sau restrânge aria de aplicare a acesteia, în funcţie de evoluţia situaţiilor de pericol./lazard/cvanatoru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (12 aprilie)