Autoritățile indiene au obligat 10 turişti să scrie „îmi pare rău” de 500 de ori pentru încălcarea carantinei

10 turişti străini care au încălcat restricţiile de circulaţie impuse din cauza pandemiei de coronavirus au fost obligaţi de poliţia din India să scrie „Nu am respectat regulile carantinei, deci îmi pare foarte rău” de câte 500 de ori fiecare, conform unui anunţ de duminică al autorităţilor locale. Incidentul a avut loc în oraşul Rishikesh, care a fost vizitat şi făcut celebru de formaţia The Beatles în 1968. Cei 10 turişti surprinşi la plimbare în ciuda interdicţiilor erau din Israel, Mexic, Australia şi Austria. Pe de altă parte, poliţia indiană pare să fi adoptat metode inedite şi controversate de a-i sancţiona pe localnicii indisciplinaţi, în ţară circulând filmări cu oameni obligaţi să facă genuflexiuni sau să sară ca broasca ori chiar bătuţi. (www.dailymail.co.uk – 12 aprilie 2020)/asuba/rcostea