Președintele Fondului pentru investiții directe din Rusia, despre acordul OPEC+

„Înțelegerea OPEC+ susține stabilitatea pieței și prețurile la petrol, însă acestea nu vor fi deosebit de mari. Fără acest acord, prețul ar fi scăzut mult sub zece dolari per baril”, a declarat președintele Fondului pentru investiții directe din Rusia (RFPI), Kiril Dmitriev, într-un interviu pentru CNBC. „Acordul va susține prețurile la petrol, observăm că piețele se stabilizează. Este foarte important. Bineînțeles, va exista o anumită volatilitate a prețurilor la petrol. Însă limita prețurilor a fost deja stabilită, acest lucru este important pentru stabilitatea țărilor, a producătorilor și a consumatorilor„, a adăugat Dmitriev. După cum transmite RIA-Novosti, OPEC+ a aprobat ieri o nouă reducere a extracției de petrol faţă de nivelul din octombrie 2018: 23% – în mai-iunie; 18% – până la sfârșitul anului 2020; 14% – până la sfârșitul lunii aprilie 2022. În prima etapă, alianța va reduce extracția cu 9,7 milioane de barili, apoi cu 8 milioane, apoi cu 6 milioane. Pentru Federația Rusă și Arabia Saudită, cifra de referință va fi 11 milioane de barili pe zi. Mexicul îşi va reduce extracția cu doar 100 de mii de barili pe zi în intervalul mai-iunie, restul fiind compensat de SUA./snicolau/gioan

www.ria.ru – 13 aprilie