FMI a revizuit în scădere semnificativă estimările privind evoluția economiei românești

Fondul Monetar Internațional a revizuit în scădere semnificativă estimările privind evoluția economiei românești în acest an, arată cel mai nou raport World Economic Outlook, publicat de instituția financiară internațională. Dacă în luna octombrie a anului trecut FMI estima că România va înregistra în 2020 un avans de 3,5%, conform noilor previziuni, instituția internațională se așteaptă ca economia românească să înregistreze o contracție de 5% în 2020, urmând să își revină în 2021, când va înregistra un avans de 3,9%. Noile previziuni ale FMI mai arată și o creștere explozivă a ratei șomajului în România, de la 3,9% în 2019, până la 10% în 2020, pentru ca în 2021 să se reducă la 6%./cmorozanu/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 14 aprilie