Statele Unite: Campanie electorală în umbra pandemiei

Gândindu-se la alegerile care vor avea loc în luna noiembrie, se pare că preşedintele Statelor Unite se teme mai mult de o criză economică, decât de COVID – 19.

Donald Trump este sfătuit de consilierii săi să stabilească o dată la care ţara poate să revină la funcţionarea normală. De cele mai multe ori este menționată data de 1 mai, dar majoritatea specialiştilor sunt mai prudenţi şi vorbesc despre o zi din luna iunie sau chiar iulie. Preşedintele este acum mai circumspect decât în urmă cu câteva săptămâni, când și-a imaginat bisericile pline de oameni cu ocazia sărbătorilor pascale. Trump a declarat în repetate rânduri zilele acestea că se va consulta cu specialiştii săi şi abia apoi va lua o decizie. „Mă aflu în faţa celei mai dificile hotărâri din viaţa mea şi pot avea încredere doar în Dumnezeu că voi alege soluţia cea mai bună” – declara preşedintele citat de CNN.

Anthony Fauci, specialistul care este omniprezent în această perioadă la televiziunile din lumea nouă (un Raed Arafat american) este conducătorul Centrului Federal al Epidemiilor (CDC). Acesta a spus că revenirea la viaţa normală nu se va întâmpla dintr-o dată, aşa cum am aprinde lumina într-o cameră. În regiuni diferite procesul poate să înceapă separat la date diferite, în funcţie de pericolul existent în fiecare zonă a ţării. Multe dintre regulile de protecţie, cum ar fi păstrarea distanţei sociale în locuri publice sau purtarea măştii, pot fi menţinute şi după renunţarea la majoritatea restricţiilor. Totodată, este posibil ca localizat să apară din nou focare de infecţii în care va trebui instituită din nou carantina. Preşedintele Trump suportă greu remarcile şi corecturile lui Fauci şi potrivit presei americane republicanii ar dori să-l schimbe pe doctorul care sistematic îl contrazice pe preşedinte. Se pare însă că medicul veteran nu este impresionat şi la sfârşitul săptămânii trecute a declarat pentru CNN că dacă restricţiile erau impuse mai din timp, atunci numărul victimelor putea fi mai redus. Aceasta este un subiect sensibil pentru Donald Trump, care acum spune că pot fi „numai” 80.000 sau 60.000 de victime, şi acest lucru i se datorează, pentru că scenariile cele mai sumbre vorbeau despre 2,4 milioane de victime. Preşedintele a explicat că meritul este al său, deoarece  a interzis rapid intrarea chinezilor în ţară. Numai că şi după interdicţie au mai sosit în Statele Unite 40 de mii de persoane din China, acestea fiind cetăţeni americani sau persoane cu dublă cetăţenie. Pe vremea aceea Trump încă bagateliza pericolul reprezentat de pandemia de coronavirus. Reacţia preşedintelui la declaraţia recentă al lui Fauci a fost că le-a transmis celor 60.000 de urmăritori ai săi de pe Twitter o postare prin care se solicită demiterea directorului CDC.

Concomitent cu disputa dintre Donald Trump şi Anthony Fauci, Casa Albă pregăteşte înfiinţarea unui nou comitet de consiliere a preşedintelui format din reprezentanţii mediului de afaceri, care se va ocupa cu repornirea economiei. Faptul că toate măsurile legate de lupta împotriva pandemiei şi salvarea capacităţii economice a ţării au legătură cu campania electorală, este dovedit de articolul lui Joe Biden apărut în The New York Times. În această analiză, candidatul Partidului Democrat pentru fotoliul prezidenţial practic foloseşte argumentele lui Fauci şi spune că viaţa nu va reveni la cursul ei normal dintr-odată. În continuare va fi nevoie de teste, de menţinerea distanţei sociale, iar spitalele trebuie să fie pregătite pentru apariţia de noi focare ale infecţiei. Biden vorbeşte despre posibilitatea ca uzând de o lege specială aplicabilă pe timp de război, firmele să fie obligate să producă mai multe aparate de ventilaţie şi echipamente de protecţie.

Fauci a mai avut o remarcă interesantă care are legătură cu alegerile prezidenţiale programate pentru noiembrie. Medicul spunea că nu este sigur dacă vor exista condiţiile necesare pentru efectuarea alegerilor în forma tradiţională prin prezenţa fizică a votanţilor la urne. Această declaraţie prevesteşte o dispută politică şi juridică foarte amplă pentru că Partidul Republican nu este de acord cu extinderea votului prin corespondenţă. Strategii politici ai dreptei sunt interesaţi de o prezenţă cât mai redusă la alegeri. Donald Trump a declarat odată că dacă congresul ar adopta toate propunerile democraţilor de înlesnire a participării la vot, atunci niciodată niciun republican nu ar mai fi ales. Potrivit estimărilor pe plan naţional republicanii sunt minoritari, situație pe care vor să o echilibreze prin mobilizarea simpatizanţilor proprii şi îngreunarea participării la vot a celor cu simpatii faţă de partidele de stânga. Partidul Democrat încearcă de mult timp să modifice legea electorală, în sensul ca participarea la vot să crească. Extinderea votului electronic şi votului prin corespondenţă este una dintre aceste iniţiative, care în condiţiile actualei epidemii are mai mari şanse să fie adoptată.

Sékely Ervin, Rador