Focar de coronavirus la un cămin de bătrâni din judeţul Botoşani

Încă un centru de îngrijire a vârstnicilor devine focar de coronavirus – de data aceasta, în județul Botoșani. Acolo, 16 bătrâni și patru angajați au fost depistați pozitiv în urma testării pentru COVID-19. Spațiul respectiv va fi dezinfectat iar oamenii care s-au îmbolnăvit au fost internați.
Reporter: Gina Poenaru – Toți au fost transportați cu ambulanțele la spital.
Dar Nechifor, prefect: A fost testat tot personalul care asigură asistenţa medico-sanitară, în număr de zece, şi persoanele care locuiesc în acel cămin de bătrâni, respectiv 19 persoane.
Reporter: Beneficiarii au peste 65 de ani. Nu se știe care a fost sursa infecției, iar ancheta epidemiologică deschisă în acest caz continuă. În total, în județul Botoșani, 200 de persoane au fost testate pozitiv cu COVID-19, dintre care 64 de cadre medicale din cadrul Spitalului Județean de Urgență Mavromati și trei cadre medicale de la Spitalul Municipal din Dorohoi#HUN./cvanatoru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (15 aprilie)