Statele Unite rămân ţara cea mai afectată de coronavirus, cu peste 600.000 de îmbolnăviri și aproape 26.000 de morți, după un nou record zilnic de 2.200 de decese. Organizația Mondială a Sănătății reafirmă că nu s-a ajunses încă la vârful pandemiei și că nu ar trebui să ne așteptăm la un vaccin decât peste un an. Președintele american Donald Trump a decis, însă să nu mai finanțeze OMS, pe care o acuză de greșeli în gestionarea pandemiei și totodată de favorizare a Chinei. Tot mai criticat pentru răspunsul târziu în fața acestei pandemii, Donald Trump acuză la rândul său Organizația Mondială a Sănătății că a ascuns inițial amploarea răspândirii virusului. Potrivit președintelui american, contribuția Statelor Unite la bugetul anual al OMS este de 10 ori mai mare decât cea a Chinei. Doina Saiciuc transmite acum de la Washington.
Reporter: Președintele Trump a anunțat în conferința de presă de aseară că suspendă finanțarea americană a Organizației Mondiale a Sănătății până la încheierea unei investigații asupra a ceea ce a calificat dreptul rolul agenției în gestionarea grav greșită a pandemiei de coronavirus și chiar în ascunderea răspândirii noului coronavirus. Oficialii organizației au crezut autoritățile chineze și au negat orice sugestie a transmiterii interumane a virusului săptămâni în șir după 31 decembrie.
Donald Trump: Amânarea declarării stării de urgență a sănătății publice de către OMS a costat mult timp, imens de mult timp. Incapacitatea ei de a obține mostre ale virusului, nici chiar până în acest moment, a privat comunitatea științifică de date valoroase. Noile date care apar zilnic în lume indică lipsa de credibilitate a informațiilor inițiale. Este profund îngrijorătoare tăcerea organizației cu privire la dispariția unor cercetători științifici și medici, cu privire la noile restricții de a împărtăși studii legate de originea COVID-19 în țara de origine. Dacă Organizația Mondială a Sănătății și-ar fi făcut treaba și ar fi trimis experți medicali în China pentru a evalua în mod obiectiv situația pe teren și dacă ar fi denunțat public lipsa de transparență a Chinei, epidemia ar fi putut fi controlată la sursă. Ar fi salvat mii de vieți și ar fi evitat lovitura dată economiei globale. #HUN/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (15 aprilie)