Capacitatea de testare pentru COVID-19 se apropie de 5.000 zilnic în România

În România, capacitatea de testare pentru COVID-19 se apropie de 5.000 zilnic, aşa cum îşi propuneau autorităţile săptămâna trecută. Minsitrul sănătăţii Nelu Tătaru spunea că, în prezent, s-ar putea face chiar mai multe teste, însă o problemă este lipsa personalului care să aibă pregătirea necesară sau experiența suficientă pentru a se atinge capacitatea maximă existentă.
Nelu Tătaru: Avem, în acest moment, o capacitate de testare pentru pe aparate de 6000 de teste pe zi, în 57 de puncte de testare, facem în jur de 4.500- 4.700 de testări pe zi. Nu ţine doar de capacitatea aparatului, ţine şi de personalul care lucrează pe acest aparat și de faptul dacă lucrează de o perioadă mai lungă, dacă este rodat pe acest aparat. În zilele următoare vom face o repartiție de la nivel central să nu se aștepte decât cel mult 24 de ore.#HUN/denisse

RRA – 16 aprilie