Simbolul culorilor cu care se vopsesc ouăle

Ouăle de Paşte sunt una dintre principalele caracteristici ale sărbătorilor creştine, amintind de Învierea lui Hristos. Ouăle pentru marea sărbătoare a creştinătăţii pot fi vopsite în diverse culori – de la roşu la albastru închis. Fiecare culoare poartă un mesaj şi o semnificaţie deosebită. Roşul este de obicei asociat cu sângele lui Hristos, însă culoarea în sine simbolizează iubirea şi speranţa. Conform legendei, Maria Magdalena s-a înfăţişat Împăratului Tiberiu pentru a cere dreptate pentru condamnarea lui Isus. Apărând în faţa împăratului cu un ou alb în mână, aşa cum era obiceiul de a se oferi în dar cu ocazia unei sărbători, i-a spus acestuia că după ce a suferit Patimile, „Hristos a Înviat!”. Împăratul i-a răspuns că este greu de crezut ca cineva să se întoarcă din moarte, aşa cum oul pe care l-a primit în dar nu îşi poate schimba culoarea în roşu. Iar oul s-a colorat atunci în roşu. De atunci, în mod tradiţional, primul ou vopsit este de culoare roşie. Galbenul simbolizează lumina şi fericirea, în timp ce nuanţele de portocaliu sunt semnul rezistenţei şi forţei. Albastrul reprezintă sănătatea, dar şi puritatea, pacea, un nou început, nevinovăţia, Paradisul divin. Verdele este asociat cu sosirea primăverii, naşterea unei noi vieţi, nemurirea şi speranţa. Rozul simbolizează iubirea, noile emoţii ale vieţii. Numărul ouălor vopsite trebuie să fie întotdeauna impar. Conform tradiţiei, primul ou este vopsit de cea mai în vârstă femeie din familie. În Sâmbăta Mare, ouăle sunt duse la biserică, pentru a fi sfinţite./ddaniela

www.dnesplus.bg – 16 aprilie