Restricţii ferme instituite în noaptea de Înviere, în Grecia

Mii de poliţişti au fost desfăşuraţi în Grecia, pentru a-i descuraja prin prezenţă pe credincioşii ortodocşi care ar dori să participe la slujbele de Paşti. Poliţiştii supraveghează bisericile unde, în mod normal, credincioşii ar fi prezenţi în număr foarte mare. Autorităţile elene au reuşit în mare parte să limiteze epidemia de coronavirus, aşa încât nu vor permite ca principalul eveniment din calendarul religios ortodox să submineze carantina impusă la nivel naţional. În mod norma, aproape 2 milioane de oameni s-ar deplasa în alte localităţi pentru a fi alături de familii şi a sărbători cu friptură de miel; nu anul acesta. Pe şosele au fost instituite puncte de control, elicoptere şi drone monitorizează deplasările, iar poliţiştii supraveghează bisericile. Unii credincioşi au încercat să încalce restricţiile. Poliţiştii au arestat 80 de oameni care au încercat să participe la Atena la serviciul religios din Vinerea Mare, iar un episcop riscă punerea sub acuzare pentru a-i fi invitat pe credincioşii de pe Insula Corfu la o slujbă religioasă./opopescu/sdm2

BBC SERVICIUL MONDIAL – 18 aprilie