Germania va începe să relaxeze unele dintre restricţiile impuse pentru încetinirea răspândirii coronavirusului

În cursul zilei de luni, Germania va începe să relaxeze unele dintre cele mai dure restricţiile menite să împiedice răspândirea coronavirusului, permiţând unor magazine mici şi unor şcoli să îşi reia activitatea. Autorităţile germane au anunţat săptămâna trecută că rata îmbolnăvirilor a scăzut şi că epidemia este sub control.
Strategia Germaniei pentru combaterea coronavirusului – testarea în masă din timp şi carantina – a fost în centrul atenţiei internaţionale. Următorul pas al Angelei Merkel va fi, de asemenea, atent analizat. De luni se vor deschide câteva magazine mici, iar elevii mai mari, în special cei care au de susţinut examene în acest an, vor începe să se întoarcă la şcoală. Este un început precaut, prea precaut pentru unii critici din sectorul hotelier şi al restaurantelor, care va rămâne închis.
Autorităţile şi-au crescut capacitatea de testare şi recomandă în prezent purtarea măştilor în magazine şi mijloace de transport în comun./aionita/cvanatoru

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 20 aprilie)