Pagina de internet a companiei japoneze de electronice Sharp a căzut marţi după ce compania a început să comercializeze în mediul online măşti de faţă, în contextul în care numărul de infecţii cu coronavirus pe teritoriul Japoniei a trecut de 11.000. Compania a început să accepte comenzi online pentru măşti începând cu ora locală 10:00, însă creşterea traficului pe site a copleşit serverele care găzduiesc pagina. Compania Sharp intenţionează să vândă zilnic 3.000 de cutii, adică 150.000 de măşti şi speră să crească capacitatea zilnică de producţie la 500.000 de măşti. Sharp, producător de ecrane pentru telefoane de tip smart, module şi senzori pentru aparate foto, a decis la sfârşitul lunii februarie să producă măşti de faţă, la cererea guvernului. Lipsa măştilor de pe piaţă, fenomen apărut la izbucnirea pandemiei, a determinat guvernul Japoniei să distribuie câte două măşti din material textil pentru fiecare locuinţă./cstoica/ilapadat
(www.reuters.com – 21 aprilie)