Donald Trump a suspendat emiterea așa-numitelor Green Cards

În Statele Unite, peste 820.000 de persoane au fost infectate cu coronavirus; până acum și mai mult de 45.000 au fost ucise de COVID-19. Deşi țara este cea mai afectată din lume, se fac presiuni tot mai mari pentru ridicarea restricțiilor în vederea relansării activităților economice.

Tot pentru sprijinirea economiei, Senatul a aprobat un pachetul de peste 480 de miliarde de dolari pentru sprijinirea companiilor mici, spitale și sporirea capacității de testare.

Pe de altă parte, președintele Donald Trump a decis să semneze un ordin executiv prin care blochează temporar imigrația legală a celor ce primesc așa-numita Carte Verde, Green Card, în State Unite.

Corespondenţă din Washington – Reporter: Doina Saiciuc – Ordinul executiv fără precedent va pune capăt efectiv imigrației pentru a proteja națiunea împotriva „inamicului invizibil, noul coronavirus și pentru a-i ajuta pe americani să poată avea locuri de muncă în mijlocul unei masive creșteri a șomajului”.

Donald Trump: Ar fi greșit și nedrept pentru americanii care și-au pierdut locurile de muncă din cauza virusului să fie înlocuiți cu forță de muncă venită din străinătate Trebuie să avem grijă mai întâi de muncitorul american. Această suspendare va fi în vigoare timp de 60 de zile, după care necesitatea unei extinderi sau modificări va fi evaluată de mine și de un grup de oameni pe baza condițiilor economice existente. Ordinul se va aplica numai persoanelor care urmăresc să obțină drept de rezidență permanentă. Cu alte cuvinte, cei care aplică pentru Green Card. Nu se va aplica celor care intră în Statele Unite pe baza temporară. Vom examina apoi ce măsuri adiționale legate de imigrație vom aplica pentru a proteja muncitorii americani.

Reporter: Donald Trump a suspendat, ca atare, emiterea așa-numitelor Green Cards, cărți verzi, pentru o perioadă de 60 de zile, precizând însă că ar putea-o extinde, dar și că vor exista anumite excepții.#HUN./cpodea/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 aprilie