Numărul deceselor cauzate de coronavirus la nivelul României a ajuns la 498

Numărul deceselor cauzate de coronavirus la nivelul României a ajuns la 498, potrivit celei mai recente raportări. Bilanțul confirmărilor cu COVID-19 a depășit 9.200 de persoane, dintre care 245 sunt la terapie intensivă. Numărul cazurilor noi de COVID-19 a scăzut săptămâna trecută cu 10,5%, față de cea precedentă. În raportului săptămânal asupra evoluției epidemiei, Institutul Național de Sănătate Publică a arătat că cele mai multe decese s-au înregistrat la persoane de vârsta a treia. Potrivit documentului, zonele cele mai afectate au fost pe Bucureștiul și județele Suceava, Hunedoara, Arad şi Mureș, care însumează 42% din totalul cazurilor active și mai mult de jumătate din decesele înregistrate, între 13 și 19 aprilie. Peste 70 de procente dintre victime aveau mai mult de 60 de ani, iar aproape 85% sufereau de afecțiuni cronice./cpodea/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 aprilie