Ședință la Palatul Cotroceni pe tema măsurilor de gestionare a epidemiei de COVID-19

La această oră are loc o nouă ședință pe tema măsurilor de gestionare a epidemiei de COVID-19. Reuniunea se desfășoară la Palatul Cotroceni și participă șeful statului, primul ministru și alți responsabili. Anterior, Klaus Iohannis și Ludovic Orban au vizitat Unitatea de Suport Medical Bucureştii Noi. Oana Bâlă ne oferă acum detalii în direct.
Reporter: Președintele Klaus Iohannis împreună cu premierul Ludovic Orban, dar și cu ministrul de interne și cu cel al sănătății au vizitat timp de aproximativ 20 de minute acest centru de spitalizare, aflat pe Șoseaua de centură a Capitalei, în zona Mogoșoaia. Clădirea aparține unei companii private și a fost amenajată cu 350 de paturi pentru a primi persoane infectate cu COVID-19 care nu se află în stare critică. Șeful statului a declarat că apreciază foarte mult această inițiativă privată și a explicat că firmele și ONG-urile au amenajat incinta, dar Institutul „Matei Balș” și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență vor gestiona funcționarea acestei facilități.
Klaus Iohannis: Este totul special amenajat aici, este o facilutate total atipică, într-un spațiu gândit pentru depozit sau magazin. Prin inițiativă privată, s-a realizat practic un fel de spital.
Reporter: Acum, la Palatul Cotroceni se desfășoară cea de-a treia videoconferință convocată de către preşedintele Klaus Iohannis în această săptămână, întâlnirea având ca temă măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19. Participă premierul Ludovic Orban, ministrul de interne, Marcel Vela, cel al sănătății, Nelu Tătaru, și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat./asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 aprilie