Bilanţul infectărilor cu COVID în România

Un nou deces s-a înregistrat în România din cauza COVID-19. Este vorba de un medic în vârstă de 70 de ani, din Hunedoara. Acesta lucra în colaborare la secţia de medicină internă a Spitalului Muncipal Brad. Este al treilea medic român care pierde lupta cu virusul. Numărul persoanelor care au decedat până acum la nivel naţional din cauza coronavirusului a ajuns la 647. În privinţa cazurilor de infectare, ieri au fost 303 cazuri noi, ridicând bilanţul celor pozitivi cu COVID-19 la 11.339. Pe de altă parte, peste 3.000 de persoane au fost declarate vindecate şi externate. În Suceava şi în Bucureşti sunt în continuare cele mai multe cazuri de infecţie, urmată de Arad, Hunedoara şi Neamţ. La terapie intensivă erau internaţi 227 de pacienţi./ovidiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 aprilie