OMS avertizează în privinţa problemelor apărute în gestionarea crizei provocate de coronavirus

Organizţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a făcut marţi un apel pentru o capacitate mai mare de zbor pentru a accelera transportul de teste de diagnosticare şi echipamente de protecţie în zonele în care COVID-19 se extinde, în mod special în America Latină. Paul Molinaro, directorul operaţiunilor şi logisticii OMS, a afirmat că transportul global de vaccinuri a fost întrerupt în luna aprilie şi că dacă această întrerupere cotinuă în luna mai vor exista goluri în rutina şi campaniile de imunizare împotriva altor boli care ar putea genera epidemii. Programul ONU pentru Alimentaţie a declarat prima întrerupere a lanţului de distribuire a alimentelor, care ar putea avea efecte grave, a afirmat el. „Am văzut cum se închide sistemul de transport aerian internaţional de care depindem pentru transportul de marfă. Aşadar ne aflăm într-un punct în care trebuie să căutăm soluţii”, a afirmat Molinaro într-o şedinţă virtuală de informare, care a avut loc la Geneva. Emiratele Arabe Unite a furnizat avioane pentru a colecta bunurile din China şi apoi să le distribuie în Dubai, a afirmat el, adăugând că şi alte state au făcut disponibile moduri care să susţină transportul aerian. Cererea a crescut mult în timpul crizei de coronavirus dar OMS a reuşit să primească şi să distribuie 1,1 milioane de teste de diagnosticare şi 1,5 milioane de teste urmează să ajungă la OMS. Organziaţia a beneficiat de preţuri preferenţială şi au încercat să asigure 9 milioane de teste. Potrivit unui raport al Reuters, aproximativ 3,03 milioane de persoane au fost infectate cu noul coronavirus în întreaga lume şi 210 263 de persoane şi-au pierdut viaţa. Panama va servi ca punct regional de distribuire de echipament personal de protecţie şi alte bunuri în America Latină, după întârzieri cauzate de distanţă şi alte probleme./aionita/gpodea

REUTERS – 28 aprilie