Chiar şi un minut este suficient pentru sacrificiu în interesul naţiunii, al comunităţilor naţionale (Katalin Szili)

Chiar şi un minut este suficient pentru sacrificiu în interesul naţiunii, al comunităţilor naţionale – a afirmat Katalin Szili, însărcinatul responsabil de politica naţională al prim-ministrului Ungariei, în emisiunea informativă de vineri dimineaţă a canalului de televiziune de ştiri M1, unde a vorbit despre campania Consiliului Naţional Secuiesc, demarată în mai 2019, referitoare la strângerea de semnături pentru susţinerea iniţiativei cetăţeneşti europene privind regiunile naţionale. Scopul inițiativei este ca Uniunea Europeană să susţină cu prioritate regiunile ale căror caracteristici naționale, etnice, culturale, religioase și lingvistice le disting de zona înconjurătoare – a adăugat domnia sa. Campania strângerii de semnături a început anul trecut pe 7 mai şi până pe 7 mai 2020 este necesară strângerea a un milion de semnături din cel puţin şapte state membre pentru ca Parlamentul European să se ocupe de această chestiune şi Comisia Europeană să organizeze o audiere publică pe această temă. Katalin Szili a evidenţiat că petiţia poate semnată nu numai pe pagina nemzetiregiok.eu, ci şi pe site-ul irdala.hu. Însărcinatul premierului le cere tuturor, celor din ţară şi de dincolo de frontiere, să susţină iniţiativa privind regiunile naţionale.(MTI – 1 mai)/lendrefy/sdm2