Măsuri pentru relaxarea restricțiilor în Spania

Bilanțul pandemiei de coronavirus a depășit 3,5 milioane de infectări și 247.000 de decese. Statele Unite rămân cea mai afectată țară, cu aproape o treime din numărul total de infectări și aproape 68.000 de morți. În Europa, Italia și Marea Britanie au depășit pragul de 28.000 de morți, în timp ce Spania este țara cu cel mai mare număr de infectări, peste 218.000. Însă a scăzut semnificativ rata de contaminare, precum și numărul zilnic de decese. Potrivit ultimului bilanț publicat de autoritățile de la Madrid, 164 de spanioli au fost uciși de COVID-19 în ultimele 24 de ore, ceea ce duce totalul aproape de 25.500. Pe fondul relaxării restricțiilor din Spania, de astăzi devine obligatorie folosirea măștilor în transportul public. Frizeriile și alte servicii pentru public își reiau activitatea, dar numai cu programare, iar restaurantele pot pregăti mâncare pentru luat acasă.
Reporter: Annamaria Damian – Autoritățile au distribuit peste 11 milioane de măşti de protecţie, pentru că începând de astăzi folosirea lor în transportul în comun este obligatorie. În metrou, tren sau autobuz doar jumătate din locurile disponibile pot fi ocupate. Iar în picioare pot călători maxim două persoane pe metrul pătrat. Frizeriile, librăriile şi ateliere de reparaţii încep să ofere servicii, cu programare şi cu doar un client la fiecare angajat. Restaurantele pot şi ele să îşi reia activitatea, dar nu pentru consum în interior, ci numai pentru vânzare de mâncare pregătită pentru acasă. Sportivii din ligile profesioniste îşi reiau de astăzi antrenamentele individual şi în aer liber, cu măsuri de igienă şi de distanţare corespunzătoare. Excepţie de la toate aceste restricţii fac patru insule, trei din Arhipelagul Canare – El Hierro, La Gomera şi Graciosa – şi una din Arhipelagul Baleare – Formentera, care intră direct în faza următoare a planului de relaxare, faza 1, deoarece fie nu au avut niciun caz de COVID-19, fie epidemia este controlată./atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 mai