Convorbire telefonică între Merkel şi Trump, la 75 de ani de la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa

Cancelarul german, Angela Merkel şi preşedintele SUA, Donald Trump, au avut o convorbire telefonică, vineri, pentru a marca finalul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa, în urmă cu 75 de ani, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului german. „Cei doi au comemorat milioanele de victime şi suferinţa incomensurabilă cauzate de războiul dezlănţuit de Germania nazistă”, a precizat purtătorul de cuvânt. „Ei au convenit că este important să se păstreze vie amintirea războiului şi a ororilor acestuia”. Merkel a evidenţial importanţa specială a sprijinului SUA faţă de Germania, după Al Doilea Război Mondial şi relaţiile profunde care s-au dezvoltat ulterior între cele două state, a adăugat purtătorul de cuvânt. (REUTERS – 8 mai)/mbrotacel/sdm2