Discuții privind aplicarea primei etape a acordului comercial dintre SUA şi China

Vicepremierul chinez Liu He, secretarul Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin și reprezentantul comercial american, Robert Lighthizer, au discutat la telefon, joi, despre relaţiile comerciale dintre SUA şi China, a anunţat guvernul american într-un comunicat. Discuția s-a referit la implementarea primei etape a acestui acord asupra căreia s-a convenit la începutul anului, se arată în comunicatul comun al Departamentului Trezoreriei SUA și reprezentantului comercial. Cele două părți au convenit că s-au făcut „progrese bune” pentru îndeplinirea primei etape a acordului, adăugând că se așteaptă ca obligațiile reciproce din acord să fie îndeplinite. Discuțiile au loc pe fondul amplificării din ultimele zile a tensiunilor dintre Washington și Beijing cu privire la originea coronavirusului./opopescu/dsirbu

REUTERS – 8 mai