Justiţia din SUA renunţă la cazul împotriva lui Michael Flynn, fost consilier al preşedintelui Trump

Departamentul de Justiţie din Statele Unite a renunţat la cazul deschis împotriva primului consilier al preşedintelui Donald Trump pe probleme de securitate naţională, Michael Flynn, care a pledat vinovat şi a recunoscut că a minţit agenţii FBI cu privire la contactele sale cu un diplomat rus. Michael Flynn a fost cercetat în cadrul unei investigaţii derulate de consilierul special Robert Mueller cu privire la implicarea Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016 din SUA. Avocaţii lui Michael Flynn au declarat că există dovezi noi care confirmă că FBI a acţionat neadecvat.
Preşedintele american Donald Trump l-a elogiat pe fostul său consilier: „Este nevinovat, e un mare domn. A fost urmărit de Administraţia Obama şi a fost vizat cu scopul de a fi doborât preşedintele. Sper că mulţi vor plăti din greu, pentru că sunt lipsiţi de onoare, sunt gunoaie – şi cu asta spun multe: sunt gunoaie, gunoaie umane, care nu ar fi trebuit să existe în această ţară” – a declarat Donald Trump./mbaciu/cvanatoru

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 7 mai)