Comisia Electorală Centrală a Serbiei a stabilit calendarul activităților electorale

Comisia Electorală Centrală a Serbiei (RIK) a adoptat hotărârea privind calendarul activităților electorale pentru alegerile parlamentare care se vor organiza la 21 iunie. Amintim că alegerile parlamentare trebuiau organizate la 26 aprilie, dar din cauza stării de urgență au fost amânate. RIK a stabilit că listele de candidați trebuie depuse până la 5 iunie, iar până la 10 iunie listele de candidați trebuie publicate în Monitorul oficial. Modificările listelor de alegători trebuie efectuate până la 17 iunie. De vineri 19 iunie, ora 00:00 și până la 21 iunie ora 20:00 sunt interzise toate activitățile de promovare a candidaților sau partidelor. Secțiile de votare vor fi deschise pe 21 iunie la ora 7:00 și se vor închide la ora 20:00. Rezultatele alegerilor vor fi publicate în Monitorul Oficial la 25 iunie./rmihaj/ilapadat

(www.rts.rs – 11 mai)