Vučić s-a folosit de epidemia de coronavirus pentru a-și consolida puterea (Le Figaro)

Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, niciodată nu s-a oprit din campania electorală, iar gestionarea crizei de coronavirus a fost o ocazie pentru a se prezenta drept „salvatorul” națiunii – comentează cotidianul francez „Le Figaro”. „În Serbia s-au instituit cele mai radicale măsuri și o interdicție totală de circulație, și aceasta fără consultarea Parlamentului, iar Vučić și-a „continuat campania prezentându-se drept salvatorul națiunii. Și-a promovat politica la conferințele de presă, organizate aproape în fiecare zi” – apreciază „Le Figaro”, amintind că la 7 aprilie, Vučić a declarat că dacă este nevoie „se va sui în avion și va aduce ventilatoare”. „Prezența sa la predarea ventilatoarelor, apelurile telefonice către pacienți, exprimarea mulțumirii cu lacrimi în ochi către ‘fratele’ chinez sau ‘prietenul’ din Emiratele Arabe Unite – toate acestea sunt parte a sistemului de comunicare care a fost introdus de el (Vučić) de când a ajuns la putere, el fiind liderul incontestabil, tatăl națiunii. El este consultat în orice problemă și el decide totul” – a declarat academicianul sârb Dušan Teodorović, citat de cotidianul francez.
„Le Figaro” amintește cazurile jurnaliștilor care la conferințele de presă au pus „destule întrebări incomode” și apoi decizia lui Vučić de a face declarații de presă și nu conferințe de presă. „Le Figaro” amintește de amenințările primite de jurnalista săptămânalului „Vreme”, Jovana Gligorijević, de arestarea ziaristei Ana Lalić din Novi Sad și a Tatianei Lazarević de la KoSSev, singurul portal independent de știri din nordul Kosovo.
Cotidianul francez relatează despre protestele zgomotoase prin care cetățenii Serbiei ridică vocea împotriva dictaturii (la ora 20,00 sunt aplaudate cadrele medicale, iar la 20,05 se huiduie, se dă muzica la maxim și se lansează petarde; n.r.), dar și despre răspunsul la aceste proteste (aprindere de torțe și insulte aduse opoziției; n.r.) organizat de tinerii suporteri ai echipelor de fotbal, care se află sub controlul puterii.
„Simțind creșterea nemulțumirii cetățenilor, președintele Vučić a convocat alegerile parlamentare și locale pentru 21 iunie și în ultimele zile s-a grăbit să relaxeze măsurile luate în timpul stării de urgență” – comentează „Le Figaro”./rmihaj/sdm2
(www.beta.rs – 12 mai)