Consiliul Investitorilor Străini din România a donat 700 000 LEI către Crucea Roșie Română, pentru dotarea cu echipamente medicale a spitalelor din țară, aflate în prima linie în lupta cu Covid-19

Consiliul Investitorilor Străini din România susține Crucea Roșie Română în lupta împotriva
pandemiei Covid-19 și a donat 700 000 lei, bani ce au fost folosiți pentru dotarea cu echipamente medicale a spitalelor din linia întâi din țară, recomandate de către Ministerul
Sănătății. Astfel au fost achiziționate trei ventilatoare și șapte monitoare ATI, aparate ce vor ajunge în țară la începutul lunii iunie. ”Prin misiunea și acțiunile sale, FIC promovează dezvoltarea economică sustenabilă a României, solidaritatea și dialogul. Înțelegând că sănătatea oamenilor stă la baza oricărei dezvoltări, FIC a acționat în mod proactiv, prin implicarea membrilor săi în campania de donații, care a făcut posibil acest rezultat. Vom fi în continuare prezenți în susținerea autorităților și mediului nonguvernamental în sprijinirea acestui efort colectiv. Totodată, apreciem că în astfel de momente, autoritățile publice, mediul de afaceri și societatea civilă dau dovadă de solidaritate și inițiativă, ceea ce indică progresul din societatea românească. Credem că acesta este aspectul pozitiv al
crizei și oportunitatea pe care putem construi în viitor” a declarat Ramona Jurubiță, președinteal Consiliului Investitorilor Străini (FIC).
„Suntem recunoscători întregului mediu de afaceri, care a reacționat cu atât de multă deschidere la nevoile unei țări aflate în stare de urgență. Este un moment fără precedent, în care toate eforturile ce vin să ne susțină își găsesc ecou într-o mișcare de solidaritate cu impact pozitiv asupra diminuării efectelor acestei crize sanitare și umanitare deopotrivă”, a declarat Ioan Silviu Lefter, Director General, Crucea Roșie Română.