Calendarul evenimentelor, 14 mai – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente (online)

– Ministere

* Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează o conferinţă de presă la împlinirea a 84 de ani de la deschiderea muzeului – ora 12:00, la sediul din Şos. Kiseleff nr. 28 -3 0. La eveniment participă Sergiu Nistor, consilier prezidenţial, Bogdan Gheorghiu, ministrul culturii şi dr. Paula Popoiu, manager al Muzeului Satului

* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 200 milioane lei

* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discont în sumă de 500 milioane lei

– Juridic

* Ședința în plen a Consiliului Superior al Magistraturii – ora 10:00

* Ședința Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii – ora 11:00

* În cadrul „Conferinţelor Universului Juridic” privind perspectivele digitalizării sistemului judiciar, astăzi are loc conferinţa „Implementarea, utilizarea, accesarea dosarului electronic”, în dezbaterea celor mai reprezentative voci din comunitatea juridică din România – ora 15:00, online https://www.universuljuridic.ro/dezbaterile-universul-juridic-digitalizarea-sistemului-judiciar-implementarea-utilizarea-accesarea-dosarului-electronic/

* Facultatea de Drept a Universității „Titu Maiorescu” organizează Conferința Internațională de Drept, Studii Europene și Relații Internaționale (ed. 8), sub forma unui webinar – pe https://evenimente.juridice.ro/ (14 – 15 mai)

– Social

* Are loc evenimentul online „Festivalul Familiei – România se vindecă împreună”, în intervalul orar 10:00 – 20:00, pe pagina de Facebook a platformei „Fă Bine”. Peste 40 de artiști consacrați, copii talentați, sportivi sau profesioniști în diverse domenii vor oferi momente unice, pline de emoție, bucurie, cunoștințe. Acest eveniment marchează finalul stării de urgență în România dar și Ziua Mondială a Familiei, sărbătorită în mod obișnuit pe data de 15 mai. Printre invitații surpriză: Rona Hartner, Marius Manole, Mihaela Tatu, Daniela Nane, Magicianul Augustin și mulți alții. Gazde ale evenimentului vor fi Ioana Maria Moldovan și Radu Nechit. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Reșița: Centrul de Tineret Mansarda şi Centrul de Voluntariat Reşiţa organizează Săptămâna Națională de Voluntariat (11-17 mai), sub motto-ul „Înfloreşte pe canapea!”. Programul zilei:

  • Zoom in Party va avea loc de la ora 19:00, ocazie cu care voluntarii fac un apel pe Facebook şi invită lumea la un party online. De la mic la mare, cu mască, fără mască toată lumea poate participa la primul bal online organizat de Centrul de Voluntariat Reşiţa. Cu acest prilej, fiecare pregăteşte un fel de mâncare din gastronomia locală sau internaţională şi, în funcţie de meniul ales, participanţii se costumează în specificul ţării respective. Vor fi acordate premii celor mai creativi participanţi

– Economic

* Raiffeisen Bank va lista la Bursa de la Bucureşti o emisiune de obligaţiuni denominată în monedă naţională de 480 milioane de lei cu scadenţa pe 10 ani şi o dobândă de 3,5% plus ROBOR la trei luni

* ProManagement organizează webinarul gratuit „Managementul eficient al proiectelor”, o întâlnire live în care vor fi discutate principiile metodologiei de management de proiect într-un mod simplu de înțeles și ușor de aplicat – ora 11:00

* OMV Petrom va plăti dividendele aferente exerciţiului financiar 2019 începând cu 5 iunie, către acţionarii săi înscrişi în Registrul Acţionarilor ţinut de către Depozitarul Central SA, la data de înregistrare 14 mai 2020. Dividendul brut pe acţiune este de 0,0310 lei

* Mai multe instituţii de credit au informat în mod corect clienţii care au depus solicitări de amanare a plăţii ratelor înainte de intrarea în vigoare a OUG 37/2020 că pentru a beneficia de suplimentarea perioadei de amânare faţă de ofertele băncilor va fi nevoie de o nouă cerere, care trebuie depusă până astăzi, 14 mai, inclusiv

* Clienţii Băncii Transilvania au trei variante prin care pot solicita amânarea plăţii ratelor până astăzi, 14 mai: pe site-ul BT, prin aplicaţia BT Visual Help (apel la 0264 308 000 – accesarea linkului primit prin SMS – accesarea aplicaţiei/Opţiune amânare rate) sau telefonic, la 0264 308 080 (echipa Customer Care BT)

* Banca Naţională a României publică datele privind Balanţa de plăţi şi datoria externă în martie 2020

* Institutul Naţional de Statistică publică datele privind cifra de afaceri în comerţ şi servicii prestate în principal populaţiei în martie 2020

– Învățământ, Cercetare

* „Școala pe net” lansează seria de conferințe naționale gratuite despre educația online din România, în care invită la dialog educatori, decidenți, elevi, formatori educaționali, ONG-uri și experți internaționali pentru a trage concluzii și a propune soluții pentru învățământul online. Prima ediție a conferinței va avea loc online, în cadrul sesiunilor, experți în educație, reprezentanți guvernamentali, educatori și elevi dezbătând și trăgând concluzii despre cele două luni de educație online în România. Programul zilei:

  • ora 10:30 – Sesiune plenară – Ce am învățat despre digitalizarea educației în ultimele două luni? Ce urmează?
  • ora 11:40 – Sesiune plenară – Cum asigurăm educația remedială pentru cei mai afectați elevi din România, care nu au avut acces la educație în această perioadă?
  • ora 13:00 – Ateliere paralele
  • ora 16:00 – Sesiune plenară – Vocea elevilor. Cum au experimentat învățarea în ultimele două luni?

* Iași: Asociația Studenților Bioingineri, cu sprijinul Facultății de Bioinginerie Medicală, organizează cea de-a XXIII-a ediție a Conferinței Naționale de Bioinginerie pentru Studenți și Tineri Cercetători – BENG Conference. Înscrierea se face completând următorul formular: https://forms.gle/PZHzwR9LLi7JRNwEA. Din programul manifestării:

►Joi, 14 mai

  • Festivitatea de deschidere a conferinței

► Vineri, 15 mai

  • Sesiune de workshop-uri
  • Gala Dinner

► Duminică, 17 mai

  • Premierea câștigătorilor

* Timișoara: În perioada 13 – 15 mai, are loc ediția online a evenimentului „Zilele Carierei la Universitatea Politehnica Timişoara”, în cadrul căreia companii de renume din vestul țării își dau întâlnire cu studenții și absolvenții UPT în mediul online, pe www.cariere.upt.ro. Evenimentul este organizat de Universitatea Politehnica Timișoara, prin intermediul Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră. Programul zilei:

  • ora 11:00 – conferinţa „Huf – next level in the automotive industry”
  • ora 14:00 – conferinţa „Dalli Group – Intership Process Engineer – cum începi o carieră de succes în Dalli Group”;

– Mass-media, Publicitate

* Cernăuți, Ucraina: În perioada 4 – 14 mai, are loc cea de-a doua ediție a Școlii jurnalistului român, inițiativă lansată în urmă cu trei ani de Centrul Media BucPress din Cernăuți – asociația jurnaliștilor români din Ucraina, partener instituțional al Asociației “Casa Mării Negre / Black Sea House”. Atelierele de presă se vor desfășura în regim online, prin Zoom. Din program:

  • ora 15:30 – Timp rezervat pentru recuperarea componentelor prelegerilor datorate unor eventuale dificultăți tehnice.

 

 

– Cultură

* Teatrul Evreiesc de Stat va continua programul online pe pagina Facebook a insituției (https://www.facebook.com/teatrulevreiesc/):

  • ora 9:00 – Duet Viorica Predica și Matei Bantaș

* Teatrul De Comedie continuă programul online:

  • ora 11:00 – #poezielacomedie Mirela Zeța
  • ora 15:00 – #poezielacomedie Valentin Teodosiu
  • ora 20:00 – #poezielacomedie Andreea Alexandrescu

* Primăria Capitalei, prin Creart, se alătură campaniei #stămacasă, oferind publicului acces gratuit la ateliere de creaţie pentru copii, care pot fi vizionate online, pe paginile de Facebook Ateliere de creaţie şi creart, în fiecare joi şi duminică, de la ora 11:00, pe www.facebook.com/creartpmb şi www.facebook.com/atelierecreart. Din program:

  • Tema 11: Tehnica şerveţelului – Realizarea unor modele pe vază de sticlă sau plastic cu ajutorul şerveţelelor şi a adezivului special pentru tehnica şerveţelului

* Teatrul de Animație “Țăndărică” va continua să-și încânte micii spectatori, de la orele 12:00 și 18:00, cu spectacolul „Omul de zapadă care voia să întâlnească soarele”, regia: Ioan Brancu

* Teatrul „Ion Creangă” prezintă programul pentru copii Amintiri într-o valiză (2-5 ani) pe https://www.teatrulioncreanga.ro/ – ora 18:00

► De asemenea, începând cu data de 4 mai, Teatrul Ion Creangă publică zilnic pe pagina de Facebook un episod din Jurnalul unei aniversări: TIC 55, o serie de înregistrări care celebrează împlinirea a 55 de ani de la înființarea Teatrului – urări, povești și amintiri, însoțite de fotografii din arhivă:

  • ora 10:00 – Teatrul pentru copii și mirajul personajelor cu Edi Jighirgiu, Grațiela Duban

* Muzeul Naţional al Literaturii Române continuă programul online:

  • În fiecare zi, de la ora 12:00 – pe pagina de Facebook – se vor posta scurte înregistrări realizate de muzeografii de la Casele Memoriale ale MNLR
  • Zilnic, de la ora 16:00 – pe Facebook și pe www.mnlr.ro – postări cu imagini de arhivă și texte, care valorifică exponate din patrimoniul muzeal, aparținând diferitor scriitori
  • ora 21:00 – pe YouTube, Facebook și www.mnlr.ro – documentarul „Scriitori evrei și Marele Război de reîntregire a neamului”

* Continuă conferințele TNB-online, difuzate de luni până joi, începând cu ora 14:00, ce vor rămâne disponibile pentru vizionare pe canalul de youtube al TNB și după încheierea transmisiei live. Programul zilei:

  • Basarab Nicolescu – Universul are oare sens? Dialogul contemporan dintre știință și religie

* Teatrul „Stela Popescu” continuă programele online, după cum urmează:

► Șotron – un proiect nou de lecturi pentru copii, în parteneriat cu Editura Corint Junior:

  • ora 15:00 – Irina Cărămizaru – Mituri și legende din Olimp, de Anna Milbourne și Louie Stowell

► O Fabulă Pe Zi Pentru Copii:

  • ora 17:00 – Crina Matei – Cine știe carte, are patru ochi, după Anton Pann

► Lecturi Din Carantină:

  • Cătălin Frăsinescu – Milioanele arlechinului, de Bohumil Hrabal

* Între 12 şi 23 mai, Voodoo Films, împreună cu RFI România, evocă spiritul Cannes-ului a cărui ediţie cu numărul 73 ar fi trebuit să aibă loc în această perioadă, cu un program de filme de Cannes, pe Eventbook.ro, şi discuţii despre experienţa festivalului francez, povestite de critici şi oameni de film, la emisiunea Zebra, dar și pe pagina de Facebook www.facebook.com/events/752463338623335/. Astfel, în  peiroada menționată, puteți vedea sau revedea în fiecare zi, de acasă, filme de Cannes, dar vă și puteți susţine filmele preferate acordându-le premii. Filmele vor fi disponibile pentru vizionare începând cu ora 18:00 din ziua în care sunt programate şi pot fi urmărite până la ora 2:00. Din program:

  • „Matthias et Maxime”, regia Xavier Dolan – Selecţie oficială, Cannes 2019

* Continuă seria Marilor Spectacole @ODEON difuzate online săptămânal, de la ora 18:00, cu spectacolul „De vânzare / For sale”, un spectacol de Gianina Cărbunariu, câștigător al Premiului UNITER în anul 2015 la categoria „Cel mai bun spectacol”. „De vânzare / For sale” s-a jucat la Centrul Dramatic Național din Madrid, principala scenă de repertoriu a Spaniei (data premierei: 28 mai 2014). Spectacolul va fi transmis prin live streaming pe pagina de Facebook și va fi disponibil online pe canalul de YouTube până la ora 24:00

* Opera Națională București prezintă, de la ora 18:30, în cadrul Seri de Operă Online, „Concertul Imperial” – Opus 73 („Iubire nesfârșită”), de Ludwig van Beethoven, dedicat Arhiducelui Rudolf von Habsburg-Lothringen, patronul și, totodată, elevul lui Beethoven. Spectacolul va fi transmis pe Pagina de Facebook a Operei Naționale București și pe site-ul instituției în link-ul www.operanb.ro/operaonline. Regia și coregrafia sunt semnate de Renato Zanella, iar scenografia de Octavian Neculai. Eveniment din 11.11.2017. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Muzeul Național al Literaturii Române prezintă, în cadrul Serilor de non-ficţiune on-line, de la ora 19:00, o dezbatere despre volumul „Istorie și rasism. Ideea de rasă de la Iluminism la Donald Trump de Marius Turda”, Maria Sophia Quine, Editura Polirom, 2019. Invitaţi: Marius Turda, Vasile Ionescu, Iulius Rostas. Moderator: Vasile Ernu. Sunt disponibile 100 de locuri virtuale, iar link-ul pentru acces este: https://zoom.us. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Fundația Calea Victoriei organizează, de la ora 19:00, un eveniment online dedicate personalității și muzicii lui Mozart: Mozart şi muzica sa – Rock me, Amadeus! Lectorul întâlnirii este muzicologul Radu Mihalache, alături de care vor putea fi ascultate câteva fragmente din opera lui W. A. Mozart și vor avea loc discuții despre biografia sa scurtă şi furtunoasă. Evenimentul are loc online, live

* Filarmonica „George Enescu” prezintă, în premieră în România, programul „Artist în rezidență”, pentru a atrage muzicienii de mare valoare, omologați internațional, pentru o colaborare frecventă cu instituția. Pianistul Daniel Ciobanu este primul artist în rezidență al Filarmonicii „George Enescu”, începând din stagiunea 2020-2021. Pentru a marca această numire, Filarmonica „George Enescu” a programat, în cadrul stagiunii online, de la ora 19:00, două înregistrări ale unor concerte la care Daniel Ciobanu a participat în calitate de solist. Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de maestrul Horia Andreescu, are în program, în prima parte, Concertul în re minor pentru mandolină, pian şi orchestră de Felix Mendelssohn. În acest concert, Daniel Ciobanu apare împreună cu Jacob Reuven (mandolină). În partea a doua a concertului online de astăzi, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, dirijată de Marc Tardue, are în program Concertul în do major pentru vioară, violoncel, pian şi orchestră, op. 56 de Ludwig van Beethoven. Alături de pianistul Daniel Ciobanu, soliști invitați, pentru a marca aniversarea a 250 de ani de la nașterea compozitorului german, sunt violonistul Andrei Baranov și violoncelistul Ștefan Cazacu. Primul concert a fost înregistrat în 22 noiembrie 2019, în Sala mare a Ateneului Român, iar cel de-al doilea, în 31 ianuarie 2020, în Sala mare a Ateneului Român. Înregistrările vor putea fi ascultate pe canalele online ale Filarmonicii „George Enescu“: site (https://www.fge.org.ro/), pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/) și pe canalul YouTube (https://bit.ly/2wMctlw). Accesul pe aceste canale online va fi gratuit timp de 48 de ore. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* În perioada 11 – 21 mai, are loc HomeFest, primul festival cultural din România care deschide uşa larg proiectelor artistice ce încap în sufragerii și dormitoare. Ediția din 2020 se întâmplă online, cu acte artistice fresh, produse în izolare, toate evenimentele fiind gratuite – pe platforma Zoom https://zoom.us/. Din programul zilei:

* Teatrul Odeon își continuă programul cultural online:

  • ora 18:00 – Spectacole@Odeon, prezentate săptămânal, difuzate live streaming pe FB și pe Youtube – spectacolul DE VÂNZARE/ FOR SALE, de Gianina Cărbunariu
  • 11 – 17 mai – Continuă campania TEATRUL ȘI ȘCOALA@ Odeon ACASĂ, un parteneriat cu Colegiul Național Bilingv George Coșbuc. Actorii teatrului Odeon înregistrează materiale filmate din programa școlară și le pun la dispoziția elevilor, ca suport didactic

* Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” prezintă pe http://www.teatrultanase.ro, campania ”TĂNASE, un TEATRU al tuturor”:

  • ora 18:00 – cu Luminița Anghel și Orchestra Teatrului, dirijor Dan Dimitriu

* Teatrul Municipal „L.S. Bulandra” continuă să aducă teatrul în casele spectatorilor săi (în regim de live streaming, pe Facebokk și pe www.bulandra.ro, www.smartradio.ro):

  • ora 19:00 – spectacol Hamlet de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei

* Teatrul Mic continuă seria proiectelor online:

  • ora 21:00 – Instagram – Dialoguri online – emisiune săptămânală live de întrebări, răspunsuri, provocări, invitați, informații, muzică și poezie

* Teatrul „C.I. Nottara”  are următorul program:

► Proiectul Actor de/la Nottara – interviuri video cu actorii Teatrului Nottara:

  • interviu cu actorul Rareș Andrici

► Proiectul Cei trei fantastici – începând cu ora 19:00, „trei spectatori fantastici” vor putea intra în dialog cu câte un actor îndrăgit al Teatrului, prin intermediul aplicației ZOOM:

  • clip Sorin Cociș

* Teatrul Tineretului Metropolis și redacția Ziarul Metropolis publică pe site https://www.teatrulmetropolis.ro/, de la ora 19:00, spectacolul „Ivanov”

* Teatrul Excelsior continuă Excelsior online, un spațiu virtual dedicat întâlnirii dintre artiștii și spectatori, pe Facebook, promovate pe Instagram și stocate pe YouTube:

► Excelsior kids:

  • ora 20:00 – ImprovChallenge # joiadeimprov #actoriifacshow

* Centrul De Proiecte Culturale Al Municipiului București – ARCUB funcționează pe pagina de Facebook ARCUB ca un canal de diseminare a informațiilor de interes public, cu focus pe informațiile de tip cultural si pe evenimentele proprii, prin postări de tip #bestof sau #retrospectivă. Din program:

  • Selecție spectacole de teatru online gratuite

* Biblioteca Metropolitană București își continuă activitatea, în mediul online:

  • luni şi joi – pe pagina de Facebook – informări despre stiluri muzicale şi înregistrări inedite sau momente care au întrunit aprecierile publicului în cadrul proiectului „Opera la bibliotecă”

* Programul online al Centrului Cultural Lumina:

  • Pe YouTube și pe paginile de Facebook ale instituției – „Cuvinte Potrivite” – artiști și texte esențiale”. Lecturi online. Episodul 6: Texte în lectura actorului George Costin

* Programul online al Centrului Metropolitan de Educație și Cultură “Ioan I. Dalles”:

  • Cursul de cultură și educație cinematografică on line (de la casă către casă) – Portret de regizor : Nicolae Mărgineanu

* În locul semifinalelor Eurovision, canalul oficial Eurovision Song Contest de pe Youtube transmite programul special dedicat concursului cântecelor și artiștilor care ar fi trebuit să participe la concursul Eurovision 2020, sub titulatura „Eurovision Song Celebration” – ora 21:00

* Cluj-Napoca: Spectacole online @ Teatrul Național Cluj-Napoca:

  • ora 19:00 – Spectacol-Surpriză – disponibil spre vizionare timp de 23 de ore

* Iaşi: Pe SCENA 5 a Teatrului Naţional Iaşi, astăzi, de la ora 18:00, este difuzată prima parte a premierei singurului spectacol online din România pe tema actuală a pandemiei şi izolării, o producţie realizată în totalitate de echipa ieşeană: „2020 VID ŞI CO-VID”. Regia şi scenariul: Irina Popescu Boieru. Montaj video: Constantin Dimitriu. Spectacolul cuprinde patru părţi care vor fi difuzate lunea şi joia, pe canalul de YouTube al Teatrului Naţional Iaşi şi pe facebook.com/TNIASI/, de la ora 18:00

* Mogoșoaia: Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului – Mogoșoaia are programate următoarele activități on-line:

  • Prezentare obiect colecția permanentă: Stilul brâncovenesc

* Sibiu: Programul Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu – pe pagina oficială de Facebook a FITS: www.facebook.com/FITSibiu (pentru „Conferințele speciale FITS și TNRS”):

  • ora 17:00 – Conferințele speciale FITS și TNRS – Octavian Saiu și Ohad Naharin
  • ora 19:00 – „Cu mulțumirile firmei”/„Die Firma Dankt”, regia Theodor-Cristian Popescu – Spectacol în limba germană cu traducere în limba română
  • ora 21:00 – Fotoliul cu povești și poezie în lectura actriței Ofelia Popii, alături de Sofia Luna și Theo: „Făt-frumos din lacrimă”, de Mihai Eminescu
  • ora 21:30 – Monoloage în sufragerie cu actorul Secției Germane a TNRS, Daniel Plier

* Jud.Teleorman: Ziua judeţului Teleorman (14 mai) este sărbătorită online, prin intermediul reţelelor de socializare de către artiştii teleormăneni şi cetăţenii din judeţ

* Italia: În perioada 16 aprilie – 24 iunie, Accademia di Romania in Roma organizează, pe pagina de Facebook a instituției, proiectul Muzicieni români la Roma. Stagiunea muzicală a Accademia di Romania in Roma. Astfel, în cadrul acestei mini-stagiuni muzicale virtuale au acceptat invitația Accademia di Romania in Roma de a participa la acest proiect muzicienii: violoniștii Remus Azoiței (România/Marea Britanie), Clara Cernat (România/Franța), Mălina Ciobanu (România/Germania), Gabriel Croitoru (România), Vlad Maistorovici (România), pianiștii Dana Ciocârlie (România/Franța), Mara Dobrescu (România/Franța), Thierry Huillet (Franța), Diana Ionescu (România), Horia Mihail (România), flautistul Matei Ioachimescu (România/Austria), violonceliștii Marin Cazacu (România) și Ștefan Cazacu (România), soprana Rodica Vica (România/Austria), pianista de jazz Ramona Horvath (România/Franța), acordeonistul Ghenadie Rotari (Republica Moldova/Italia) și Ansamblul Imago Mundi (România). Proiectul se desfășoară în colaborare cu Asociația Culturală „ISVOR” din București, Asociația Culturală Româno-Italiană „Propatria” din Roma, Centrul Național de Artă Tinerimea Română din București, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, Radio România Muzical și „Vibrate! Festival Brașov”. Stagiunea muzicală virtuală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Accademia di Romania in Roma: https://www.facebook.com/AccademiaDiRomania/. Programul zilei:

  • ora 15:00 (ora 16:00 ora României) – Mara Dobrescu (pian, România/Franța) – Piesă: Nocturne Op. 54 n° 4 de Edvard Grieg

– Sport

* Canalul de televiziune Eurosport dedică săptămâna 11-17 mai jucătoarei Simona Halep, prilej cu care fanii pasionaţi de tenis din România vor putea vedea unele dintre cele mai speciale momente, interviuri exclusive, precum şi cele mai tari meciuri din cariera româncei. Eurosport va redifuza unele dintre cele mai bune 11 meciuri ale jucătoarei, va găzdui o ediţie specială a vodcastului Tennis Legends, în care Simona Halep li se alătură lui Mats Wilander, Boris Becker şi Justine Henin, şi va oferi o analiză cuprinzătoare a loviturilor sale, alături de interviuri cu persoanele care o cunosc cel mai bine pe campioana de la Wimbledon. Din programul zilei:

  • ora 20:00 – Meciul Simona Halep – Sloane Stephens, finala Roland Garros 2018

– Diverse

* Continuând seria tematicilor dedicate Ordinelor și Medalisticii, Romfilatelia introduce în circulație emisiunea de mărci poștale intitulată „Ordine și Medalii Românești”. Emisiunea, alcătuită din patru mărci poștale, marchează și aniversarea a 20 de ani de la legiferarea Sistemului Național de Decorații al României. Emisiunea va fi disponibilă începând de astăzi, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul online. Aceasta este completată de cele 2 plicuri prima zi , coală de 20 timbre + 1 vinietă și minicoală de 5 timbre + 1 vignetă și coliță dantelată

– S-a întâmplat într-o zi de 14 mai

* Acum 224 de ani (1796) medicul britanic Edward Jenner a efectuat prima vaccinare antivariolică reuşită (după ce a descoperit modalitatea de a crea la om imunitatea faţă de variolă), punând bazele imunologiei moderne. Pentru a celebra două secole de la acest eveniment, OMS şi UNICEF au declarat anul 1996 „Anul vaccinului”

* Acum 181 de ani (1839) s-a deschis, la Iaşi, Expoziţia plantelor şi florilor exotice, prima expoziţie românească de acest gen (14/26)

* Cu 172 de ani în urmă (1848), la această dată, reprezentanţii a şase publicaţii din New York s-au întâlnit pentru a discuta despre modul în care ar putea să-şi unească eforturile pentru a strânge ştiri de pe navele ce soseau în port. S-a format, astfel, o „cooperativă” de cules şi difuzat informaţii pentru presă, „Associated Press”, cel mai vechi şi mai amplu serviciu de ştiri din lume, care, în prezent, acoperă întreg mapamondul prin reţeaua sa de sateliţi

* Se împlinesc 150 de ani (1870) de când s-a desfășurat primul meci de rugby, din Noua Zeelandă, între Nelson Football Club și Nelson College

* Se împlinesc 120 ani (1900), de când, între 14 mai şi 28 octombrie, s-a desfăşurat cea de-a II-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. A fost pentru prima dată când au participat și femei. A fost una din cele mai lungi Olimpiade din istorie; nu au existat festivități de deschidere și de închidere

* În urmă cu 72 de ani (1948) era semnat actul de naştere al Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti (într-o clădire din Str. Lipscani), prin fuziunea echipelor Unirea Tricolor MAI cu Ciocanul Bucureşti. Din anul 1951 clubul îşi are sediul pe Şos. Ştefan cel Mare, iar numele său provine din vechiul cuvânt grecesc „dinamikos”, care înseamnă mişcare

* Tot acum 72 de ani a luat sfârşit mandatul britanic asupra Palestinei, pe baza unei rezoluţii a Adunării Generale a ONU din 29.XI.1947. Rezoluţia stipula crearea pe teritoriul Palestinei a două state: unul evreu şi altul arab. În aceeaşi zi Israelul şi-a proclamat independenţa de stat (marcarea acestui eveniment variază în fiecare an, în funcţie de calendarul religios ebraic: în 2013 Ziua Independenţei Israelului a fost aniversată la 16 aprilie)

* Se împlinesc 65 de ani (1955) de la semnarea Tratatului de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală între ţările socialiste europene, denumit „Tratatul de la Varşovia”, după locul unde a fost semnat. Tratatul a fost semnat de URSS şi de statele europene subordonate ei – Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, R. D. Germană, Polonia, România şi Ungaria –  şi a intrat în vigoare la 5.VI.1955. În urma schimbărilor din Europa Centrală şi de Est  din anii 1989 şi 1990, „Tratatul de la Varşovia” şi-a încetat valabilitatea la 1.VII.1991

* Cu 52 de ani în urmă (1968), între 14 şi 18 mai, a avut loc vizita la Bucureşti a preşedintelui Republicii Franceze, generalul Charles de Gaulle, prima vizită după cel de-Al Doilea Război Mondial a unui şef de stat vest-european în România

* Acum 47 de ani (1973) era lansată prima staţie spaţială americană „Skylab”, construită de NASA, de la Centrul Spaţial John F. Kennedy din Florida, SUA. A revenit pe Terra la 11 iulie 1979, aproape de Perth, Australia, răstimp în care a parcurs o distanţă totală de aproximativ 1.400.000.000 km

* Acum 39 de ani (1981), între 14 şi 22 mai, cosmonautul Dumitru Prunariu (n. 1952) devenea primul român care a efectuat un zbor în spaţiul cosmic, la bordul navei cosmice sovietice „Soiuz-40”. Zborul a durat 7 zile, 20 ore şi 42 minute, activitatea spaţială desfăşurându-se la bordul staţiei orbitale „Saliut-6”

* Cu 31 de ani în urmă (1989) exploratorul britanic, Robert Swan (n. 1956), a atins Polul Nord, după ce, în 1986, ajunsese la Polul Sud. Este prima persoană din lume care a atins acest original „record al polilor”

 

Aniversări – Comemorări

– Sf. Matia, Apostol (Calendarul Romano-Catolic 2020)

– „Ziua Naţională de Cinstire a Martirilor din Temniţele Comuniste”, instituită prin Legea nr. 127/30.V.2017; în noaptea de 14/15 mai 1948 a început o amplă operaţiune de arestare, desfăşurată de autorităţile represive comuniste, în cooperare cu serviciile secrete ale ocupantului sovietic, care viza Mişcarea Legionară, studenţimea, organizaţiile subversive (regimului comunist), dar şi Biserica, cultele religioase şi partidele politice; arestările au continuat pe tot parcursul anului 1948, când peste 10.000 de oameni au fost aduşi în aresturile miliţiei şi securităţii, apoi la anchete, condamnaţi şi aruncaţi în închisori, unde au pătimit asemenea primilor creştini (Calendarul Creştin-Ortodox 2020). NOTĂ: Prin Legea nr. 198/7.XI.2011 au fost stabilite anterior „Ziua comemorării victimelor fascismului şi comunismului” pe 23 august şi „Ziua memoriei victimelor comunismului în România” pe 21 decembrie

– „Ziua Dreptului Internaţional Umanitar”, marcată din 2014, la propunerea Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar; 14 mai 1954 reprezintă data la care România a ratificat Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949, care reglementează, în principal, Dreptul internaţional umanitar, completate de cele două Protocoale adiţionale semnate în 1977 referitoare la protecţia victimelor conflictelor armate. Instituirea acestei zile reprezintă o confirmare a ataşamentului României faţă de valorile dreptului internaţional umanitar

– 1742: A murit Radu Tempea II, protopop al românilor ortodocşi braşoveni, autor al cronicii româneşti „Istoria besearicei Şcheailor Braşovului” (n. 1691)

– 1812: S-a născut Costache Negri, om politic (militant paşoptist şi unionist), diplomat şi scriitor (m. 1876). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q (2001) dă naşterea în martie 1812

– 1870: S-a născut medicul Ernest Juvara, anatomist şi chirurg (contribuţii remarcabile mai ales în domeniul ortopediei); creator de şcoală chirurgicală la Iaşi (m. 1933) – 150 de ani

– 1871: S-a născut Caton Theodorian, dramaturg, prozator şi traducător (din literatura franceză) (m. 1939)

– 1881: S-a născut pictorul Marius Bunescu (m. 1971). NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 15.V.1881

– 1901: S-a născut Alexandru Brătăşanu, pictor şi scenograf, personalitate proeminentă a teatrului românesc (m. 1970). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1900

– 1914: S-a născut folcloristul, etnomuzicologul, dirijorul şi profesorul Tiberiu Alexandru; creatorul organologiei muzicale populare moderne româneşti (m. 1997)

– 1920: S-a născut Ursula Bedners, poetă, prozatoare și traducătoare română de etnie germană (m. 2005) – 100 de ani

– 1923: A murit Jacques Menachem Elias, proprietar şi bancher evreu din România; după moartea sa, întreaga avere a rămas Academiei Române, cu condiţia înfiinţării „unei fundaţii de cultură naţională şi de asistenţă publică”, cu sediul în Bucureşti, care să poarte numele tatălui său, Menahem H. Elias (Fundaţia a fost întemeiată în 1925); membru post-mortem al Academiei Române din 1993 (n. 1844)

– 1929: S-a născut arheologul Florea Mogoşanu, preocupat de problemele paleoliticului (m. 1986)

– 1933: S-a născut jurnalistul Florin Brătescu; din 1957 a fost crainic la Radiodifuziunea Română; în 1960 a devenit primul crainic-prezentator al Televiziunii naţionale şi, apoi, realizatorul uneia dintre cele mai apreciate şi longevive emisiuni a TVR, „Reflector”; s-a numărat printre fondatorii postului comercial de televiziune „Antena 1” şi ai postului de radio „Romantic FM”

– 1934: S-a născut Anatol Ciobanu, filolog şi profesor din Republica Moldova; reprezentant de seamă al lingvisticii române, a militat pentru ca limba neamului să-şi recapete denumirea ei firească, să devină limbă oficială a statului (m. 2016)

– 1945: A murit istoricul şi filologul Gheorghe Popa-Lisseanu; a înzestrat istoriografia românească cu un adevărat corpus de surse narative – autori clasici şi texte privind epoca migraţiilor şi a începuturilor societăţii medievale în spaţiul carpato-dunărean; membru corespondent al Academiei Române din 1919 (n. 1866) – 75 de ani

– 1956: S-a născut poeta Domniţa Petri

– 1957: A murit Camil Petrescu, dramaturg, prozator, estetician, filosof, gazetar şi poet; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1894)

– 1974: A murit Stephan Roll (pseudonimul literar al lui Gheorghe Dinu), poet şi prozator, reprezentant al literaturii româneşti de avangardă (n. 1903). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români R-Z (2002) dă ca an al naşterii 1904, iar unele surse menționează decesul la 13.V.1974

– 1980: A murit compozitoarea şi pianista Hilda Jerea (n. 1916) – 40 de ani

– 1988: A murit agrozootehnicianul Emil Alexandru Negruţiu; lucrări de genetică şi ameliorare a animalelor domestice; în 1965, împreună cu Petre S. Aurelian (n. 1833 – m. 1909), a înfiinţat, în cadrul Institutului Agronomic din Cluj, primul laborator de cercetări de genetică cantitativă şi a populaţiilor de animale din România; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1911)

– 1992: A murit actriţa Victoria Mierlescu (n. 1905). NOTĂ: Victoria Mierlescu a fost primul actor invitat la microfonul Radiodifuziunii Române; la 4.XI.1928 (la doar câteva zile de la emisia inaugurală a Radioului românesc) actriţa a susţinut un recital de poezie

– 2002: A murit poeta Florica Mitroi (n. 1944)

– 2011: A murit Gheorghe Mihăilă, lingvist şi istoric literar; lucrări privind raporturile lingvistice şi literare româno-slave, cultura şi literatura română veche; membru titular al Academiei Române din 2004 (n. 1930)

– 2016: A murit filologul, lingvistul, istoricul literar şi editorul Neculai Alexandru Ursu; membru corespondent al Academiei Române din 2013 (n. 1926)

– 2017: A murit Tatiana Iekel, actriţă a Teatrului Mic din Bucureşti, unde a jucat peste 70 de roluri; prima soţie a actorului Florin Piersic şi mama actorului Florin Piersic Jr. (n. 1932)

– 2018: A murit chimistul Ștefan Manea, unul dintre marile repere ale cercetării românești în domeniul plantelor medicinale și aromatice; a fondat, în 1990, compania de produse homeopate, fitoterapeutice și galenice HOFIGAL; a avut peste 121 de brevete de invenții, toate fiind transformate în remedii naturale (n. 1937)

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Urmează să aibă loc o videconferință a Eurogrup

– Bruxelles: Reuniune online a Comitetului militar al NATO

– Bruxelles: Reuniune a Consiliului UE pentru Afaceri Externe (Dezvoltare)

– Bruxelles: Comisarul european pentru afaceri economice, Paolo Gentiloni, va vorbi în cadrul unui seminar online despre recuperarea verde a Europei

– Bruxelles: Elisa Ferreira, comisarul european pentru coeziune și reforme, va vorbi despre provocările pe care criza de coronavirus le-a adus coeziunii și planurilor Comisiei Europene, în cadrul unui eveniment organizat de European Policy Centre

– Madrid: Ministrul energiei din Spania, Teresa Ribera, se va adresa Comisiei energetice a Parlamentului

– Geneva: Conferință de presă a Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet

– Ierusalim: Ceremonie de depunere a jurământului de către noul guvern israelian

– Luxemburg: Decizie a Curții de justiție a UE asupra legalității tratamentului aplicat de Ungaria solicitanților de azil aflați în zona de tranzit

– Chișinău: Are loc ședința Consiliului Suprem de Securitate, convocată de președintele Republicii Moldova, Igot Dodon

– Tbilisi: Comisarul pentru drepturile omului din cadrul CoE, Dunja Mijatović, va susține un discurs despre „provocările aduse drepturilor omului de Covid-19”, în cadrul ultimei sesiuni a seriei de webinarii „Convorbiri despre drepturile omului: chestiuni de egalitate”, condusă de Biroul Consiliului Europei din Tbilisi. Webinarul poate fi urmat pe pagina de Facebook a biroului CoE din Tbilisi

– Berlin: Cancelarul german, Angela Merkel, și oficiali ai guvernului vor discuta despre măsurile care vor fi luate în contextul pandemiei de coronavirus

– Berlin: Ministrul german de finanțe, Olaf Scholz, susține o conferință de presă despre taxele estimate

– Noua Zeelandă: Vor fi redeschise mall-urile, cinematografele, cafenelele, sălile de sport și spațiile publice, precum locurile de joacă

– Cetatea Vaticanului: Papa Francisc participă la o zi de rugăciune mondială a credincioșilor și liderilor din toate religiile lumii, pentru a opri pandemia de coronavirus

– Helsinki: Redeschiderea școlilor din Finlanda şi permiterea „Călătoriilor esenţiale”, de exemplu, în cazul angajaţilor din ţările vecine care fac parte din zona de liberă circulaţie Schengen

– Copenhaga: Conferință de presă săptămânală a Organizației Mondiale a Sănătății pe tema epidemiei de coronavirus

– Londra: Conferinţă de presă pe tema coronavirusului în Downing Street

– Atena: Conferinţă de presă a Ministerului grec al Sănătăţii, pe tema pandemiei de Covid-19

– Teheran, Iran: Conferinţă de presă a Ministerului Sănătăţii pe tema pandemiei de Covid-19

– Ciudad de México: Briefing de presă prezentat de Ministerul Sănătății din Mexic cu privire la pandemia de Covid-19

– Addis Ababa, Etiopia: Experți ai Organizației Mondiale a Sănătății și ai Centrelor africane pentru controlul și prevenirea bolilor prezintă informații media online despre pandemia COVID-19 din Africa

– Wellington: Ministrul finanțelor din Noua Zeelandă va face public bugetul, care are ca obiectiv abordarea provocărilor pe termen lung cu care se confruntă țara, pregătind totodată economia pentru viitor

– Berna: Președintele Confederației elvețiene, Simonetta Sommaruga, își va aniversa cei 60 de ani alături de o persoană născută în aceeași zi

– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va notifica în scris 19 decizii cu privire la Azerbaijan, Bulgaria, Croația, Franța, Georgia, Grecia, Letonia, Republica Moldova, Polonia, Rusia, Turcia, Ucraina și Regatul Unit

– Munchen: Adunarea generală a acționarilor BMW

– Lausanne: Reuniunea Comitetului Executiv a Comitetului Internaţional Olimpic (CIO)

– Seul, Coreea de Sud: Turneu sud-coreean de golf feminin (14 – 17 mai)

Aniversări – Comemorări

– 14-15: „Ziua Maritimă Europeană”, marcată la iniţiativa Uniunii Europene din 2008, la o dată variabilă în luna mai, este destinată să sensibilizeze publicul asupra importanţei mărilor Europei, să evidenţieze importanţa economică a industriei maritime şi să pună în valoare zonele costiere; de asemenea, această zi promovează identitatea maritimă europeană şi pune accentul pe modul în care mările pot ajuta Europa să facă faţă provocărilor globalizării; anul acesta va avea loc, la această dată, o conferință la Cork, în Irlanda; de asemenea, vor fi organizate o serie de evenimente locale în toată Europa, în perioada aprilie – iunie 2020

– 14/15: Ziua Naţională a Republicii Paraguay; aniversarea proclamării independenţei din 1811

– 1610: A murit (asasinat) Henric al IV-lea de Navarre, rege al Franţei (1589-1610), întemeietorul dinastiei de Bourbon; prin „Edictul de la Nantes” (1598), garantând protestanţilor hughenoţi drepturi egale cu cele acordate catolicilor, a pus capăt, pentru un timp, conflictelor religioase în Franţa; ajutat de hughenoţi, a consolidat absolutismul monarhic, a dezvoltat industria, comerţul şi agricultura (n. 1553) – 410 ani

– 1686, 14/24: S-a născut fizicianul german Gabriel Daniel Fahrenheit; unul dintre fondatorii termometriei; a inventat termometrele cu alcool (1709) şi mercur (1714) (m. 1736)

– 1727: S-a născut Thomas Gainsborough, unul dintre cei mai faimoşi pictori portretişti şi peisagişti britanici ai secolului al XVIII-lea (m. 1788)

– 1771: S-a născut Robert Owen, reformator social şi filantrop englez; a încercat să înfiinţeze în Marea Britanie şi apoi în SUA comunităţi cooperatiste, dar acestea au eşuat (m. 1858)

– 1832: S-a născut Rudolf Lipschitz, matematician german; cunoscut mai ales pentru condiția de continuitate din analiza matematică ce îi poartă numele (m. 1903)

– 1880: S-a născut jurnalistul financiar american Bertie Charles Forbes, fondator al cunoscutei publicaţii „Forbes Magazine” (1917) (m. 1954) – 140 de ani

– 1885: S-a născut Otto Klemperer, dirijor şi compozitor german (m. 1973) – 135 de ani

– 1912: A murit dramaturgul suedez August Strindberg (n. 1849)

– 1924: S-a născut actorul şi regizorul francez Marcel Cuvelier; a colaborat cu dramaturgul Eugène Ionesco (m. 2015)

– 1931: S-a născut pianistul german Aloys Kontarsky (m. 2017)

– 1943: S-a născut Henri La Fontaine, avocat belgian, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1913 (n. 1854)

– 1943: S-a născut muzicianul şi compozitorul scoţian Jack Bruce (nume real: John Simon Asher Bruce); solist şi basist al trupei rock britanice „Cream” (m. 2014)

– 1944: S-a născut regizorul, producătorul şi scenaristul american de film George Lucas (nume complet: George Walton Lucas, Jr.), creatorul seriilor de filme „Star Wars”

– 1950: S-a născut actorul american Mark Blum (m. 2020) – 70 de ani

– 1952: S-a născut Robert Lee Zemeckis, regizor, producător de film şi scenarist american; distins cu Premiul Oscar, în anul 1995, pentru filmul ”Forrest Gump”

– 1969: S-a născut actriţa australiană Cate Blanchett (Catherine Élise Blanchett)

– 1984: S-a născut Mark Zuckerberg, programator american și antreprenor în domeniul internetului; fondator (la 4.II.2004) și manager general al rețelei de socializare Facebook

– 1987: A murit actriţa americană de film Rita Hayworth (n. 1918)

– 1995: A murit biochimistul american Christian Boehmer Anfinsen; contribuţii fundamentale în chimia enzimelor; Premiul Nobel pentru chimie pe 1972, împreună cu compatrioţii săi Stanford Moore şi William Howard Stein (n. 1916) – 25 de ani

– 1998: A murit Frank Sinatra, cântăreţ şi actor american de film (n. 1915)

– 1998: A murit scriitoarea americană Marjory Stoneman Douglas, cunoscută militantă pentru mediul încojurător (n. 1890)

– 2015: A murit B.B. King (nume la naştere: Riley B. King), cântăreţ, compozitor şi chitarist afro-american; considerat „regele blues-ului” (n. 1925) – 5 ani

– 2018: A murit creatorul belgian de bandă desenată William Vance (nume real: William Van Cutsem); a devenit cunoscut datorită seriei-cult de aventuri „XIII”, realizată împreună cu Jean Van Hamme (n. 1935)

– 2018: A murit Tom Wolfe (nume complet: Thomas Kennerly Wolfe Jr.), romancier, eseist, scenarist și jurnalist american; unul dintre iniţiatorii mişcării „Noul jurnalism” (n. 1930)

– 2019: A murit Tim Conway (nume complet: Thomas Daniel Conway), actor, comediant, scriitor și regizor american; cunoscut pentru scheciurile din emisiunea de divertisment „The Carol Burnett Show” (n. 1933) – 1 an